S-a născut în orașul Bender (Tighina) din același ținut, gubernia Basarabia (Imperiul Rus), într-o familie de evrei basarabeni. Tatăl său, Simon G. Berg, era notar; mama, Klara Bernstein-Kogan, era gospodină. A absolvit Universitatea din Moscova în 1898. Între 1903 și 1914, a muncit la Muzeul de Zoologie din Petrograd. A fost unul dintre fondatorii Institutului Geografic, acum o facultate de geografie a Universității din Sankt Petersburg.
Berg a studiat și a determinat adâncimea lacurilor din Asia centrală, printre acestea numărându-se Balhaș și Issîk Kul. A dezvoltat doctrina de zone naturale a lui Dokuceaev, care urma să devină una dintre fundațiile biologiei sovietice. A deschis căi noi către monografe pe tema climatologiei, principalele fiind „Clima și Viața” (1922) și „Fundațiile Climatologiei” (1928).
În 1916, a publicat patru volume ale studiului „Peștilor din Rusia”. A 4-a ediție a fost publicată în 1949 sub numele de „Pești de Apă Dulce din Uniunea Sovietică și Țările Învecinate” pentru care a câștigat Premiul Stalin. Se spune că a descoperit relația simbiotică dintre somni și somon. Numele lui Berg este înfățișat în denumirile din limba latină a mai mult de 60 de specii de plante și animale.
În Occident, Berg este cunoscut în principiu ca autorul controversatei teorii macroevoluționiste a Nomogenezei (Berg, L. S. Nomogenes ili evolutsia na osnove zakonomernostey. Trudy geograficheskogo instituta. T. 1. Petersburg: Gos. Izd. 1922).
În anul 2001, Banca Republicană Transnistreană a bătut o monedă de argint onorând nativul Transnistriei, cu toate că Berg s-a născut în Basarabia, ca o parte a seriei de monede comemorative numite „Oameni de seamă ai Transnistriei”.
Lucrări
„Peștii de apă dulce din Rusia” (1923)
„Descoperirea Kamceatkei și Călătoriile lui Bering în Kamceatka” (1924)
„Principiile climatologiei” (1926)
„Clasificarea peștilor, recenți cât și fosile” (1940)
„Pești de apă dulce din U.R.S.S. și țări învecinate” (3 volume; 1948-49)
„Zone naturale ale U.R.S.S.” (1950)
Lev Berg și teoria evoluționismului
Una din cele mai importante lucrări scrise de Lev Berg tratează evoluția și adoptă teze opuse darwinismului. Vezi:
Nomogenesis or Evolution determined by law, translated by J.N.Rostovtsov, Cambridge, Mass, M.I.T Press, 1969.