Pălăria: are un diametru de 8–15 cm, este la început, semisferică, apoi convexă și mai mult sau mai puțin plată cu marginea mai întâi răsfrântă spre picior, la bătrânețe destinsă și ușor danturată. Cuticula este netedă, catifelată pe vreme uscată și lucioasă pe vreme umedă. Culoarea ei este galben-portocalie până roșiatică, mai închisă spre margine.
Tuburile și porii: sporiferele sunt lungi și subțiri, împinse în jos spre picior, părând spongioși la pipăit și de culoare gri-albuie. Porii sunt foarte mici, rotunzi, relativ deși și colorați gri sau gri-măsliniu.
Piciorul: Acesta are o înălțime de 10 până la 15 cm și o lățime de 3 până la 5 cm, fiind cilindric și ușor evazat în partea superioară, foarte tare, gros și aproape bulbos, de culoare albicioasă până alb-cenușie, cu suprafața acoperită de solzișori groși negricioși dispuși în șiruri longitudinale.
Carnea: este În tinerețe compactă și tare, devenind moale la maturitatea avansată, cu un miros slab dar plăcut și gust delicios. Carnea albă se decolorează, odată tăiată, spre negru-albastru sau se înroșește.
Caracteristici microscopice: are spori lunguieți-fusiformi cu o mărime de 12–16 × 4–5 microni. Pulberea lor este de culoare galben-brună. [4][5]
Buretele nu poate fi confundat cu ciuperci necomestibile sau chiar otrăvitoare, ci numai cu specii aproape înrudite, ca de exemplu cu Leccinellum crocipodium sin. Leccinum crocipodium (comestibil),[7]Leccinum aurantiacum (crește în păduri de foioase în special sub plopi precum plopi tremurători, dar de asemenea pe sub sălcii),[8]Leccinum carpini, Leccinum griseum,[9]Leccinum holopus,[10]Leccinum melaneum,[11]Leccinum pseudoscabrum (trăiește în păduri de foioase în special sub carpeni dar și sub aluni, mesteceni sau plopi),[9]Leccinum duriusculum (se dezvoltă sub plopi tremurători),[12]Leccinum piceinum (se dezvoltă în păduri de conifere, mai ales sub molizi pe lângă afine),[13]Leccinum quercinum (crește sub stejari),[14]Leccinum roseofracta (trăiește sub mesteceni),[15]Leccinum scabrum (crește în păduri de foioase, în special sub mesteacăn),[16]Leccinum thalassinum (se dezvoltä sub mesteceni pe teren nisipos și umed, destul de răspândit, dar numai puțin cunoscut),[17]Leccinum vulpinum[18] sau Porphyrellus pseudoscaber sin. Boletus porphyraceus (crește în păduri foioase sau mixte, pe teren nisipos și pe lângă drumuri cu macadam, comestibil dar cam fibros).[19]
Această ciupercă are avantajul să fie numai rareori atacată de viermi. Bureții proaspeți pot fi pregătiți ca ciulama, de asemenea împreună cu alte ciuperci de pădure sau adăugați la un sos de carne de vită sau vânat.[20][21] Mai departe, ei pot fi tăiați felii și congelați. De asemenea este posibilă, după tăierea în felii, uscarea lor. Culoarea bureților va fi atunci de culoare închisă. Foarte gustoși sunt preparați ca Duxelles (un fel de zacuscă).[22][23]
S-a afirmat, că, specia Leccinum versipelle, consumată crudă, poate să genereze incompatibilități, ba chiar intoxicații ușuoare. Astfel, ea este de consumat prăjită sau gătită.[24]
Note
^Internationale Vereinigung für Pflanzenkunde: „Excerpta Botanica: Taxonomica et chorologica”, vol. 33, Editura G. Fischer, Frankfurt am Main 1979, p. 150
Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
Andreas Neuner: „BLV Naturführer – Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München-Bern-Viena 1976, ISBN 3-405-11345-8
Rolf Singer: „Die Pilze Mitteleuropas”, vol. 5 și 6: „Die Röhrlinge, pârțile 1 și 2”, Editura Justus Klinkhardt, Bad Heilbrunn 1965-1967
_(19367576945).jpg)
.jpg)
.jpg)
.JPG)
_Pil%C3%A1t_%26_Dermek_708657.jpg)
.jpg)
