|
Jurnalul fericirii
Jurnalul fericirii este o carte de memorii și eseuri a scriitorului, criticului literar și eseistului român Nicolae Steinhardt. Prima versiune a Jurnalului fericirii a fost încheiată la începutul anilor 1970. Această ediție, exemplar dactilografiat de 550 de pagini, a fost confiscată în data de 14 decembrie 1972 de Securitate și returnată scriitorului în 1975 la intervenția Uniunii Scriitorilor.[1] Nicolae Steinhardt a redactat o a doua variantă de aproximativ 760 de pagini.[2] Conștient că această carte se putea să nu fie publicată în timpul vieții sale, a dat în păstrare exemplare lui Virgil Ciomoș și în străinătate Monicăi Lovinescu și lui Virgil Ierunca. Cartea începe cu un Testament politic al lui Nicolae Steinhardt semnat cu pseudonim Nicolae Niculescu, cu trei soluții propuse pentru ieșirea din universul concentraționar. Soluția întâi inspirată de Soljenițîn - este cea a sfidării morții prin acceptare deplină, soluția a doua inspirată de Alexander Zinoviev implică libertatea adusă de nebunie și a treia soluție este inspirată de Winston Churchill și de Vladimir Bukovski și e legată de sfidarea morții prin luptă.[3]p.(6-8) [2] p.246 Teme fundamentale
Tema lipsirii de libertate. Tema iertării[4] Tema adevărului Tema destinului Reconfigurarea identității prin devenirea creștină[5][4]p.207 Redescoperirea libertății [5] Cu cât această carte a fost mai mult îndepărtată de ochiul curios și întrebător al publicului cititor, cu atât era mai căutată, căci tot ce este interzis ascunde o întrebare și o curiozitate. Prin nota de autenticitate pe care o aduce în lumea literară trezește curiozitatea de a fi citită. Drama prin care trece autorul, realismul celor întâmplate, destinul multora care au supraviețuit anilor grei ai comunismului, fac ca lectura acestei cărți să fie parte din trăirea celor care au fost întemnițați dar și acelor care au trăit în libertate. Critica literară discută despre încadrarea stilistică a Jurnalului între memorialistica de detenție din România și literatură [6][7] posibil roman fără ficțiune ( Ion Manolescu) [2] p.214 Lectura îndeamnă cititorul la un fel de identificare cu trăirea personajului. Faptele expuse în carte au scopul de a-l determina pe cititor să refacă experiența autorului. [3] Lumea Jurnalului fericirii este lumea unei fericite întâlniri cu Hristos. A ține minte înseamnă a nu te înstrăina și aceasta înseamnă pentru autor a-l avea în minte mereu pe Hristos.[3] EdițiiPrima ediție a fost publicată în 1991 de Editura Dacia din Cluj-Napoca la doi ani după moartea autorului sub îngrijirea lui Virgil Ciomoș și este urmată de 7 reeditări în anii 1992, 1994, 1995, 1997, 1999, 2001, 2002.
Jurnalul Fericirii a fost tradus și publicat în franceză, italiană, ebraică, neogreacă, maghiară și spaniolă.[2]
Recenzii
Note
Bibliografie
Legături externe
|
||||||||||||||||||||||
Portal di Ensiklopedia Dunia
