Jnana yoga

Adi Shankara cu discipolii, de Raja Ravi Varma (2000), propovăduind filosofia Advaita

Jnana yoga, cunoscută și sub numele de jñāna mārga, este una dintre cele trei căi clasice (margas) pentru moksha (eliberare)[1][2] în hinduism, care subliniază „calea cunoașterii”,[3] cunoscută și sub numele de „ calea realizării de sine”.[4] Celelalte două sunt karma yoga (calea acțiunii, karma-mārga) și bhakti yoga (calea devotamentului iubitor față de un zeu personal, bhakti-mārga).[1][5][6] Interpretările moderne ale textelor hinduse au produs sisteme, tehnici și formulări precum raja yoga și kriya yoga.[7][8]

Jnana yoga este o practică spirituală care urmărește cunoașterea cu întrebări precum „cine sunt eu, ce sunt eu”, printre altele.[9][10] Practicianul studiază, de obicei, cu ajutorul unui guru, meditează, reflectă și ajunge la perspective eliberatoare asupra naturii propriului Sine (Atman, suflet) și a relației sale cu conceptul metafizic numit Brahman în hinduism.[4][11][10] Ideile jñāna-mārga sunt discutate în scripturile și textele hinduse ale epocii antice și medievale, cum ar fi Upanișadele și Bhagavad Gita.[4][12][13]

Etimologie

Jnana, uneori transcrisă ca gyaan, înseamnă „cunoaștere” în sanscrită.[14] Rădăcina jñā- este înrudit cu limba engleza know, precum și cu greaca γνώ- (ca în γνῶσις gnoză). Antonimul său este „ajñāna”, „ignoranță”.

Definiție

Jnana este cunoașterea, care se referă la orice eveniment cognitiv care este corect și adevărat în timp. Se referă în special la cunoașterea inseparabilă de experiența totală a obiectului său, în special despre realitate (școli non-teiste) sau ființă supremă (școli teiste).[15] În hinduism, cunoașterea este cea care dă Moksha, sau eliberarea spirituală în viață (jivanmukti) sau după moarte (videhamukti).[5] Pentru Bimal Matilal, jnana yoga în Advaita Vedanta implică atât sensul primar, cât și cel secundar al înțelesului său, adică „conștiința de sine, conștientizarea” în sens absolut și, respectiv, „înțelegerea intelectuală” în sens relativ.[5]

Conform lui Jones și Ryan, jnana în contextul jnana yoga este mai bine înțeleasă ca „realizare sau gnoză”, referindu-se la o „cale de studiu” în care se cunoaște unitatea dintre sine și realitatea ultimă numită Brahman în Hinduism. Această explicație se găsește în vechile Upanișade și în Bhagavad Gita.[16]

Jnana yoga este calea către atingerea jnana. Este unul dintre cele trei tipuri clasice de yoga menționate în filozofiile hinduse, celelalte două fiind karma yoga și bhakti.[5] În clasificările moderne, yoga clasică, fiind numită raja yoga, este menționată ca a patra, o extensie introdusă de Swami Vivekananda.[17]

Dintre cele trei căi diferite către eliberare, „jnana marga” și „karma marga” sunt cele mai vechi, urmăribile în literatura din epoca vedică.[6][18] Toate cele trei căi sunt disponibile oricărui căutător, alese pe baza înclinației, aptitudinilor și preferințelor personale,[19][20] și, de obicei, elementele tuturor celor trei sunt practicate în diferite grade de mulți hinduși.[6][21]

Note

1. ^ P. T. Raju (1985). Structural Depths of Indian Thought. State University of New York Press. pp. 7–8. ISBN 978-0-88706-139-4. 
2. Jeaneane D. Fowler (2012). The Bhagavad Gita: A Text and Commentary for Students. Sussex Academic Press. pp. 89–93. ISBN 978-1-84519-346-1. 
3. Flood 2022, p. 127.
4. ^ James G. Lochtefeld (2002). The Illustrated Encyclopedia of Hinduism: A-M. The Rosen Publishing Group. pp. 321, 93–94. ISBN 978-0-8239-3179-8. 
5. ^ Matilal 2005, p. 4928.
6. ^ Klaus K. Klostermaier (2007). A Survey of Hinduism: Third Edition. State University of New York Press. pp. 119–120. ISBN 978-0-7914-7082-4. 
7. Roderick Hindery (1978). Comparative Ethics in Hindu and Buddhist Traditions. Motilal Banarsidass. pp. 26–27. ISBN 978-81-208-0866-9. 
8. George D. Chryssides (2012). Historical Dictionary of New Religious Movements. Rowman & Littlefield. p. 285. ISBN 978-0-8108-6194-7. 
9. Richard Dewey Mann (1984). The Light of Consciousness: Explorations in Transpersonal Psychology. State University of New York Press. pp. 21–25. ISBN 978-0-87395-905-6. 
10. ^ [a] Ravi Dykema (2011). Yoga for Fitness and Wellness. Cengage. pp. 10–11. ISBN 978-0-8400-4811-0. ;
    [b] Orlando O. Espín; James B. Nickoloff (2007). An Introductory Dictionary of Theology and Religious Studies. Liturgical Press. p. 676. ISBN 978-0-8146-5856-7. ;
    [c] John M. Rector (2014). The Objectification Spectrum. Oxford University Press. pp. 198–201. ISBN 978-0-19-935542-6. 
11. Stephen Phillips (2009). Yoga, Karma, and Rebirth: A Brief History and Philosophy. Columbia University Press. pp. 178–182. ISBN 978-0-231-14485-8. 
12. Jean Varenne (1989). Yoga and the Hindu Tradition. Motilal Banarsidass. p. 234. ISBN 978-81-208-0543-9. 
13. Roy W. Perrett (2012). Indian Philosophy of Religion. Springer Science. pp. 44–51. ISBN 978-94-009-2458-1. 
14. Apte 1965, p. 457.
15. „jnana (Indian religion) - Britannica Online Encyclopedia”. Britannica.com. Accesat în 15 mai 2012. 
16. Jones & Ryan 2006, pp. 2, 215.
17. Michelis 2005.
18. Jeaneane D. Fowler (2002). Perspective of Reality: An Introduction to the Philosophy of Hinduism. Sussex Academic Press. p. 48. ISBN 978-1-898723-93-6. ^[nefuncțională]
19. Jeaneane D. Fowler (2002). Perspective of Reality: An Introduction to the Philosophy of Hinduism. Sussex Academic Press. pp. 371–373. ISBN 978-1-898723-93-6. ^[nefuncțională]
20. M. V. Nadkarni (2016). The Bhagavad-Gita for the Modern Reader: History, interpretations and philosophy. Taylor & Francis. pp. 45–46. ISBN 978-1-315-43898-6. 
21. Jeaneane D. Fowler (2012). The Bhagavad Gita: A Text and Commentary for Students. Sussex Academic Press. pp. xxviii, xl–xliv. ISBN 978-1-84519-346-1.