James Hillier Blount (n. , Tidworth, Anglia, Regatul Unit[9][10]) cunoscut sub numele de scenă James Blunt, este un cântăreț și compozitor englez.
Primii ani
James Blunt s-a născut în localitatea Tidworth, comitatul Wiltshire, Anglia[11] pe data de 22 februarie 1974, primul copil al soților Jane A.F. (născută Amos) și Charles Blount. După ce a studiat la liceul Harrow din nord-vestul Londrei, a urmat cursurile de inginerie aerospațială și sociologie la Universitatea din Bristol. Mai târziu, în anul 1998, a urmat cursurile de pregătire militară la Academia Militară Sandhurst.[12]
Cariera militară
Blunt a fost ofițer în cadrul regimentului de cavalerie Life Guard al Armatei Britanice, ajungând până la gradul de căpitan.[12][13] În 1999 a participat din partea OTAN ca ofițer înarmat de recunoaștere în timpul Războiului din Kosovo. În timpul conflagrației, Blunt a lucrat pentru Médecins Sans Frontières (MSF sau „Medici Fără Frontiere”). De atunci, Blunt a devenit un susținător activ al MSF prin organizarea de licitații la multe din concertele sale. De asemenea, Blunt a filmat și documentarul Return to Kosovo, în care a vizitat oamenii și locurile pe care le-a întâlnit de-a lungul misiunii sale în regiune.[14] Blunt este, totodată, patronul organizației caritabile Help for Heroes, întemeiată cu scopul de a strânge fonduri pentru oferirea unor condiții mai bune soldaților britanici răniți.[15]
Blunt și-a făcut apariția în anul 2004 prin lansarea primului său album, Back to Bedlam. Albumul s-a vândut în peste 11 milioane de exemplare în toată lumea, ajungând pe primul loc în UK Albums Chart și pe al doilea loc în Statele Unite. Ce-al doilea album, All the Lost Souls, realizat în 2007, a dominat clasamentele din peste 20 de țări. Cel de-al treilea album, Some Kind of Trouble, a fost lansat în 2010, pentru ca un an mai târziu să fie lansată o ediție de lux, intitulată Some Kind of Trouble: Revisited. În 2013, Blunt și-a lansat cel de-al patrulea album, Moon Landing, care a atins ce-a de-a patra poziție în UK Singles Chart.
James Blunt locuiește în Ibiza, unde și-a petrecut vacanțele când era adolescent. De asemenea, Blunt deține un castel în Verbier, Elveția. Pe 6 septembrie2014, Blunt s-a căsătorit cu Alexandrina Sofia Wellesley[18][19][20], care este nepoata celui de-al 8-lea Duce de Wellington. În iunie2016, James Blunt a devenit tată. [21]
Formația James Blunt
Următorii artiști muzicali l-au însoțit pe James Blunt în turneul Moon Landing Tour din anul 2014: