A absolvit șase clase primare în satul natal, trei clase de gimnaziu la Seminarul „Veniamin Costache" din Iași, cursurile liceale la Colegiul „Gheorghe Roșca Codreanu” din Bârlad în 1951.
În perioada 1951-1954 a efectuat stagiul militar la o unitate de la Someșeni-Cluj, timp în care a făcut și ucenicia de publicist la ziarele Scutul Patriei, Glasul Armatei și Apărarea Patriei, activitate pentru care în august 1954 a fost citat pe Ordin de front al M.A.N. ca evidențiat cu rezultate foarte bune.
După lăsarea la vatră, din noiembrie 1954 și până în 1958, a lucrat ca redactor și șef al secției cultural-literare la ziarul Steagul roșu din Bârlad, iar până în 1962 ca redactor șef al ziarului Rulmentul care apărea la Fabrica de rulmenți din Bârlad, și redactor la ziarul Flacăra Iașului, timp în care a absolvit și Facultatea de științe juridice și administrative din Iași.
Până la pensionare, în 1990, a lucrat în administrația de stat, în comerț și finanțele publice, fără a întrerupe activitatea în presă, publicând în presa centrală și locală: Scînteia, Scînteia tineretului, România liberă, Presa noastră, Scânteia pionierului, Flacăra Iașului, Vremea nouă - Vaslui etc.
După pensionare a continuat să lucreze la noile ziare. Monitorul din Iași, Obiectiv, Ziarul de Iași, ocupându-se de publicistica cititorilor în rubrici diferite, printre care importantă a fost cea intitulată: „Din scrisorile, telefoanele și audiențele cititorilor", care au prilejuit editarea unui volum „Cu capul pe umărul meu...jurnalistică împreună cu cititorii".
Mari personalități ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870-2003, Editura TipoMoldova, Iași, 2004
Bucovina în presa vremii (I). Cernăuți 1811-2004, Editura TipoMoldova, Iași, 2004
Bucovina pământ românesc (II) Ctitoria voievodală a lui Bogdan – Întemeietorul. Rădăuți în presa vremii 1893-2004, Editura TipoMoldova, Iași, 2005
Cu capul pe umărul meu… Jurnalistică împreună cu cititorii, cuprinzând parte din publicistica autorului, Editura TipoMoldova, Iași, 2005
Mălin, vestitorul revoluției - Antologie ziaristico-scriitoricească dedicată poetului Alexandru Mălin Tacu, Editura TipoMoldova, Iași, 2006, ediția a II-a Editura PIM, Iași, 2009
Vaslui – Capitala „Țării de jos” în presa vremii – 1875-2005, Editura TipoMoldova, Iași, 2005
Dorohoi – Capitala „Țării de Sus” în presa vremii 1874-2006, Editura Production,2007 - Scribd
Hușul în presa vremii – de la Melchisedec până în zilele noastre – 1869-2006, Editura Production,2007'
Bârladul în presa vremurilor, de la revista Păreri la ziarul Steagul roșu, Editura PIM, iași, 2007
Mari personalități ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870-2008, ediția a II-a Editura PIM, Iași, 2009
Personalități moldave, Editura PIM, Iași, 2008
Bucovina în presa vremii (I). Cernăuți 1811-2008, ediția a II-a Editura PIM, Iași, 2009
Bucovina pământ românesc, presa din Rădăuți , ediția a II-a Editura PIM, Iași, 2009
Carte..., Editura PIM, Iași, 2009
Elogiu muncii. Cartea cărților mele, Editura PIM, Iași, 2009
Lumânărică, Sf. Ioan de la Tutova, Editura PIM, Iași, 2009
Vaslui. Tradiționalism, vol. I, Editura PIM, Iași, 2010
Vaslui. Itinerarii, vol. II, Editura PIM, Iași, 2010
Vaslui. Itinerarii, vol. III, Editura PIM, Iași, 2010
Scurte medalioane. Semnal istorico-literar, Editura PIM, Iași, 2010
Bârlad, istorie, cultură, amintiri, Editura PIM, Iași, 2010
Ioan Antonovici, Depozitarul, vol. I, Editura PIM, Iași, 2011
Ioan Antonovici, Depozitarul, vol. II, Editura PIM, Iași, 2011