Ion Bordea
Ion Bordea,[1] menționat în unele surse ca Ioan Bordea,[2][3] (n. 5 august 1871, Tărlungeni, Brașov – d. 8 mai 1947)[4] a fost un medic român, membru al delegației trimise de guvernul Vechiului Regat al României la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918. A fost directorul Serviciului sanitar al României și senator de drept în Parlament. Viața și activitateaIon Bordea s-a născut la 5 august 1871[4] (sau, după alte surse,[1] la 3 august 1874) în satul Tărlungeni din comitatul Brașov. Părinții lui au fost Grigore și Maria Bordea, țărani români. A urmat clasele primare la școala confesională din comună și liceul la Brașov (actualul Colegiu Național „Andrei Șaguna”). Din 1898 a urmat cursurile Facultății de Medicină din București, obținând titlul de doctor cu teza „Docimazia hepatică” sub conducerea lui Mina Minovici.[1] Din 1902 a funcționat ca medic rural în județul Vaslui, iar apoi ca medic primar al aceluiași județ. Spirit umanist și profund democratic, a luat apărarea țăranilor răsculați arestați în 1907, atrăgându-și caracterizarea de „socialistul”.[1] Experiența sa de medic de plasă este descrisă ulterior în termeni dramatici în memoriile sale Zile trăite, din amintirile unui fost medic rural, publicate în 1938.[5] În Primul Război Mondial (1916-1918), a fost mobilizat în cadrul armatei române cu gradul de medic maior și trimis la spitalele de răniți din Odesa și Poltava. A contractat o gravă congestie pulmonară, iar după însănătoșire i s-a încredințat sarcina de a coordona Serviciul sanitar civil și cel al armatei, într-o perioadă dificilă, afectată de epidemia de tifos exantematic.[6] Participarea la Marea UnireConducerea Serviciului sanitarA fost directorul Serviciului Sanitar al României și autorul renumitului tratat „Serviciul Sanitar al României și Igienă Publică între anii 1905-1922“. A făcut parte din Liga „Deșteptarea", fondată în 1912, sub patronajul lui Spiru Haret și al lui Ion Cantacuzino, pentru a milita în vederea ridicării social-economice și culturale a țărănimii.[7] Scrieri
Note
Bibliografie
Legături externe
|
Portal di Ensiklopedia Dunia