Insula Alexandru IAcest articol se referă la Insula Alexandru din Antarctica. Pentru alte sensuri, vedeți Insula Alexandru (dezambiguizare).
Insula Alexandru I (numită alternativ Țara Alexandru I sau Insula Alexandru) este o insulă nelocuită din Antarctica, situată în Marea Bellingshausen, la vest de Peninsula Antarctică. Cu o arie de 49.070 km2, ea este cea mai mare insulă din Antarctica și a 28-a din lume. Insula este separată de continent prin golful Marguerite și strâmtoarea George VI, dar practic în zona strâmtorii, ghețarul de șelf George VI creează o legătură continuă între insulă și continent, astfel încât contururile insulei sunt greu de distins pe imaginile din satelit. Insula are de la nord la sud o lungime de 390 km, o lățime maximă în zona nordică de 80 km, respectiv în zona sudică de 240 km[1]. Pe insulă se găsesc o serie de munți precum Munții Havre, Munții Rouen, Munții Universității din Sofia, Munții Lassus, Munții Douglas. Cel mai înalt punct este Mount Stephenson din Munții Douglas, cu o altituine de 2985 m[2]. De asemenea, sub gheața de pe insulă se găsesc câteva lacuri subglaciale, ca de exemplu lacul Hodgson, descoperit în anul 2000[3]. Insula Alexandru I a fost descoperită în data de 28 ianuarie 1821 de către o expediție rusească sub comanda lui Fabian Gottlieb von Bellingshausen, care a numit-o în onoarea țarului Rusiei Alexandru I. La acea vreme se considera însă că ea este doar o parte a continentului. Abia în decembrie 1940, o expediție a Serviciului Antarctic al Statelor Unite, condusă de Finn Ronne a descoperit caracterul său insular[1]. La începutul anilor '60, pe insulă a fost construită baza britanică Fossil Bluff, care a fost ocupată doar intermitent[4]. Note
Legături externeMateriale media legate de Insula Alexandru I la Wikimedia Commons
|
Portal di Ensiklopedia Dunia