Indian Wells Masters 2021
Indian Wells Masters 2021 este un turneu de tenis al circuitului masculin ATP Tour și circuitul feminin WTA Tour, care se joacă la Indian Wells, California. Evenimentul a fost inițial programat să aibă loc în perioada 10-21 martie 2021, dar a fost reprogramat pentru 6-17 octombrie 2021 din cauza pandemiei COVID-19; ediția din 2020 a fost anulată din cauza pandemiei.[1] Atât probele masculine, cât și cele feminine au loc la Indian Wells Tennis Garden din Indian Wells, California, în perioada 4-17 octombrie 2021, în aer liber, pe terenuri cu suprafață dură.[1] Probele masculine, dotate cu 9.146.125 dolari, se clasează în categoria circuitului ATP Tour Masters 1000.[2] Probele feminine au un buget de 8.150.470 dolari[3] și aparțin categoriei WTA 1000. Dominic Thiem, campionul la simplu al ediției trecute, și-a încheiat sezonul devreme din cauza unei leziuni la încheietura mâinii[4] iar Bianca Andreescu, campioana la simplu a ediției trecute, a pierdut în turul trei în fața lui Anett Kontaveit. Campionii la simplu ai ediției 2021 au fost englezul Cameron Norrie și spaniola Paula Badosa. Echipa masculină de dublu, campioni la ediția trecută, Nikola Mektić și Horacio Zeballos, au ales să nu participe împreună. Mektić a jucat alături de Mate Pavić, dar perechea a pierdut în sferturile de finală. Zeballos a jucat alături de Marcel Granollers, dar au fost eliminați în prima rundă. Echipa feminină de dublu, campioane la ediția trecută, Elise Mertens și Aryna Sabalenka, n-au jucat împreună la această ediție. Sabalenka a ales să nu-și apere titlul și Mertens a intrat alături de Hsieh Su-wei, cu care a câștigat titlu de dubu feminin. Acesta a fost al doilea titlu al lui Mertens și, respectiv, al treilea titlu Indian Wells al lui Hsieh. Puncte și premii în baniDistribuția punctelor
Premii în bani
*per echipă Simplu masculin
Simplu feminin
Dublu masculin
Dublu feminin
Note
Legături externe |
Portal di Ensiklopedia Dunia