Ileana Vrancea

Ileana Vrancea
Date personale
Nume la naștere	Hedda Katz
Născută	19 aprilie 1929 (95 de ani) Bârlad, Tutova, România
Cetățenie	Regatul României  Republica Populară Română  Republica Socialistă România  Israel
Ocupație	critic literar[*]​ istoric literar[*]​
Limbi vorbite	limba română
Activitate
Studii	Universitatea din București
Modifică date / text

Ileana Vrancea, născută sub numele Hedda Katz, (n. 19 aprilie 1929, Bârlad, Tutova, România) este un critic și istoric literar român, care s-a stabilit în 1987 în Israel.

Biografie

S-a născut în 1929 la Bârlad în familia funcționarului Matei Katz și al soției sale, Ana (n. Liebman), primind la naștere numele Hedda Katz. A urmat școala primară și liceul la București (cu examenul de bacalaureat susținut în 1947),[1] apoi a studiat la Facultatea de Drept (1947-1950)[2] și Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București (1947-1951).[1][3] În 1970 a obținut titlul de doctor în filologie la Universitatea din București cu teza E. Lovinescu – criticul literar, artistul.[1]

Hedda Katz a lucrat încă din ultimul an de facultate ca redactor la secția învățământ și cultură a ziarului Scânteia (1950-1955) și apoi la revistele Lupta de clasă (1955-1971) și Era socialistă.[1][3] În perioada 1956-1971 a fost șefa secției literatură și artă a ziarului Lupta de clasă.[1] Între timp, și-a legalizat în 1958 pseudonimul Ileana Vrancea, care a devenit numele ei legal.[1] A pregătit un „doctorat de stat” în Franța cu teza E. Lovinescu et la developpment de la critique roumaine moderne, pe care nu a mai putut-o susține din cauza impunerii după 1980 a interdicției de a părăsi țara.[1]

A emigrat în Israel în 1987 pentru ca soțul ei, Sergiu, să poată fi tratat acolo de o boală infecțioasă la plămâni și pentru a fi alături de fiica ei, care emigrase mai demult.[4] A fost exclusă din PCR, în urma unei ședințe publice.[5] Soțul ei a murit la scurtă vreme după sosirea în Israel.[4] Ileana Vrancea a lucrat apoi pe postul de conferențiar universitar la Institutul „Dinur” al Universității Ebraice din Ierusalim.[1]

Activitatea publicistică

Ileana Vrancea a debutat cu studiul de folclor „Doinele” în Viața Românească (anul III, nr. 1, ianuarie 1950, pp. 246-262), revista Uniunii Scriitorilor din R.P.R.[1] A colaborat la publicațiile Scînteia, Era socialistă, Dialog etc.[2] A scris câteva volume de critică literară: Tradiții ale criticii literare marxiste în România (1962), E. Lovinescu. Critic literar (1965), E. Lovinescu. Artistul (1969), Confruntări în critica deceniilor IV-VII (1975), Între Aristarc și bietul Ioanide (1978).[1] După ce la începutul carierei a susținut ideologia comunistă, ea a renunțat în anii 1960 la aceste convingeri și a adoptat atitudini disidente.[6] A publicat două volume cu privire la activitatea culturală a lui Eugen Lovinescu, evidențiind atât laturile pozitive, cât și contradicțiile ideologice ale operei sale critice și analizându-i arta sa literară de memorialist și prozator.[3] Volumul Confruntări în critica deceniilor IV-VII (E. Lovinescu și posteritatea lui critică) (1975) urmărește să detecteze urme ale procedeelor critice lovinesciene în critica românească postbelică.[3]

După ce s-a stabilit în Israel a colaborat la volumul colectiv Jewish Problems in Eastern Europe (1993) și la vol. VII al Kratkaia Evreiskaia Ențiklopedia (1994).[1]

Opera

• Tradiții ale criticii literare marxiste din Româna. 1930-1940, Ed. Politică, București, 1962;
• E. Lovinescu. Critic literar, Ed. pentru Literatură, București, 1965;
• E. Lovinescu. Artistul, Ed. pentru Literatură București, 1969;
• Confruntări în critica deceniilor IV-VII (E. Lovinescu și posteritatea lui critică), cu un cuvânt înainte de George Macovescu, Ed. Cartea Românească, București, 1975;
• Între Aristarc și bietul Ioanide, studii critice despre George Călinescu, Ed. Cartea Românească, București, 1978.

Note

1. ^ Aurel Sasu, Dicționar biografic al literaturii române A-L, vol. II, Ed. Paralela 45, București, 2004, p. 843.
2. ^ Irina Petraș, Panorama criticii literare românești 1950-2000: critici și istorici literari, teoreticieni, eseiști, esteticieni ; dicționar ilustrat, Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2001, p. 648.
3. ^ Marian Popa, Dicționar de literatură română contemporană, Ed. Albatros, București, 1977, p. 619.
4. ^ Monica Lovinescu, Jurnal, vol. 1, Ed. Humanitas, București, 2002, p. 264.
5. Maria Banuș, Însemnările mele: 1927-1999, Ed. Cartea Românească, București, 2014.
6. Virgil Nemoianu, România și liberalismele ei: atracții și împotriviri, Editura Fundației Culturale Române, București, 2000, p. 20.