Studiile superioare, pe care le începuse în 1915, la terminarea liceului, sunt întrerupte de intrarea în război a României. Participă, având gradul de sublocotenent, la bătălia de la Mărășești. Face parte din grupul de tineri trimiși de șeful misiunii militare franceze în România, generalul Berthelot pentru a deveni piloți militari. Participă în calitate de pilot de vânătoare la operațiunile de pe frontul de Vest, fiind rănit și decorat cu ordinul Legiunii de Onoare[5][6]
În 1922 își reia studiile obținând în 1926 licența în științe fizico-chimice[7]. Se dedică învățământului, devenind pe rând, preparator, apoi asistent la catedra de chimie fizică a Universității din Iași. Lucrează ca cercetător cu întreruperi, între anii 1927–1938, în Laboratorul de Chimie Fizică de la Sorbona, Paris, condus în acea perioadă de savantul Jean Perrin.
În 1933, își ia doctoratul în fizică la Paris, ajungând director de cercetări la Universitatea din Paris. Horia Hulubei activează susținut în țară, fiind, pe rând, conferențiar, profesor, la universitățile din Iași și apoi București, unde, pe lângă intensa muncă de cercetare științifică, are o foarte bogată activitate de cercetare și organizare a Institutului de Fizică a Academiei Române, creat la 1 septembrie 1949[8][9] și pe care îl conduce până în anul 1965, când trece la conducerea Institutului de Fizică Atomică, atunci nou creat.
În perioada 1941-1944, profesorul Horia Hulubei a deținut funcția de rector al Universității din București.
Una dintre satisfacțiile mele cele mai mari este că, prin înființarea Institutului de Fizică Atomică, s-a realizat posibilitatea de a se crește în țară cadre de fizicieni eminenți — dintre care mulți au lucrări deja cunoscute în lume, aducând prestigiu științei românești și asigurând schimbul de mâine în acest sector. Ei realizează un aport însemnat, pentru economia țării, prin lucrările lor.[necesită citare] – Horia Hulubei.[10]
Pentru meritele sale, Hulubei a primit numeroase distincții științifice atât din țară cât și din străinătate, fiind, în același timp, membru a numeroase academii și societăți științifice de prestigiu, naționale și internaționale.
Fratele său, Dan Hulubei (1899-1964), s-a remarcat ca om de știință, matematician, doctor în știință al Universității din Nancy, Franța. A profesat la Iași, Cernăuți, Galați, București.[13]
Contribuțiile sale în fizică
Horia Hulubei a format generații de specialiști în fizica atomică și nucleară. În același timp, el s-a distins și prin importante descoperiri științifice. Astfel, a obținut — primul în lume — spectre de raze X în gaze. În acest scop, el și-a construit un spectrometru special, de concepție proprie. Savantul român are contribuții importante și în fizica neutronilor, în studiul elementelor transuraniene, în studiul reacțiilor nucleare, mai ales în ce privește interacțiile nucleare la energii joase, medii și înalte. A studiat, de asemenea, dezintegrarea mezonilor.[14]
titlul de Om de Știință Emerit al Republicii Populare Romîne (18 august 1964) „pentru merite deosebite în activitatea științifică”[17]
titlul de Erou al Muncii Socialiste (4 mai 1971) „cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român, pentru merite deosebite în domeniul științei, artei și culturii”[18]
medalia de aur „Secera și ciocanul” (4 mai 1971) „cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român, pentru merite deosebite în domeniul științei, artei și culturii”[18]
^Avram, Sorin; Bădescu, Emanuel; Român, Cristian (2017). 100 de inovatori români. Institutul Cultural Român. p. 144-145.
^Decretul Regal nr. 3.068 din 7 noiembrie 1941 pentru conferiri de decorații, publicat în Monitorul Oficial, anul CIX, nr. 266 din 8 noiembrie 1941, partea I-a, p. 6.997.
^Decretul regal nr. 2.847 din 23 septembrie 1942 privind conferirea ordinului „Meritul Cultural”, publicat în Monitorul Oficial, anul CX, nr. 257, Partea I-a, marți 3 noiembrie 1942, pp. 9592–9593.
^Decretul Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne nr. 511 din 18 august 1964 pentru conferirea titlului de „Om de Știință Emerit al Republicii Populare Romîne” unor oameni de știință, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul XIII, nr. 12, 27 august 1964, p. 93.
Dorina N. Rusu: Dicționarul membrilor Academiei Române (1866-2010), Ed. a 4-a rev. și adăug., București, Editura Enciclopedică, 2010, ISBN 978-973-45-0617-0, pp. 481–482.
Poggendorf J.C. Biographishe-Literarishes Handwrorterbuch der exacten Naturwisenshaften
