|
Hans von Salmuth
Hans von Salmuth (n. , Metz, Imperiul German – d. , Heidelberg, RFG) a fost un general german, condamnat pentru crime de război săvârșite în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. A comandat mai multe armate pe Frontul de Est și Armata a 15-a în Franța în timpul Debarcării din Normandia. După război, el a fost judecat în procesul înalților comandanți militari naziști din cadrul proceselor ulterioare de la Nürnberg. A fost găsit vinovat pentru săvârșirea de crime de război și crime împotriva umanității și a fost condamnat la 20 de ani de închisoare. A fost eliberat în 1953. Începutul carierei militareHans von Salmuth s-a înrolat în Armata Germană în 1907 și a luptat în Primul Război Mondial. A servit în perioada interbelică în Reichswehr și apoi în Wehrmacht, îndeplinind funcția de șef al statului major al Corpului de Armată II din 1934 până în 1937. A fost numit apoi șef al statului major al Comandamentului Grupului I de Armate. În 1938 a fost transferat ca șef al statului major al Armatei a 2-a. Activitatea sa în cel de-al Doilea Război MondialÎn 1939 a devenit șef al statului major al Grupului de Armate Nord, comandat de generalul Fedor von Bock, în timpul invadării Poloniei. Salmuth a continuat în funcția de șef al Statului Major al lui Bock, când acesta din urmă a primit comanda Grupului de Armate B pentru invazia Belgiei și Franței, în mai 1940. În iulie 1940 Salmuth a fost decorat cu Crucea de Cavaler al Crucii de Fier. La 1 august 1940 a fost înaintat la gradul de general-locotenent. În 1941 Salmuth a fost trimis pe Frontul de Est în calitate de comandant al Corpului de Armată XXX. A participat la acțiunile militare din cadrul Operațiunii Barbarossa și a luat parte la Bătălia de la Sevastopol. La fel ca toate corpurile germane de pe Frontul de Est, corpul lui Salmuth a pus în aplicare Directiva pentru tratamentul comisarilor politici sovietici.[4] A fost decorat pe 19 septembrie 1941 cu Ordinul „Mihai Viteazul” cl. III-a „pentru destoinicia, devotamentul și bravura personală de care au dat dovadă în luptele contra bolșevicilor în colaborare cu trupele române”.[5] În 1942 Salmuth a fost numit comandant interimar al Armatei a 17-a (20 aprilie - 1 iunie 1942). Pentru o scurtă perioadă de timp, din 6 iunie 1942 până în 15 iulie 1942, a fost repartizat comandant al Armatei a 4-a, înlocuindu-l pe fostul comandant, Gotthard Heinrici, care plecase în concediu. La mijlocul lunii iulie 1942 a primit comanda Armatei a 2-a. În ianuarie 1943 Salmuth a fost înaintat la gradul de Generaloberst (general-colonel), cel de-al doilea grad ca importanță din cadrul Wehrmacht-ului. La acea vreme, el era implicat în Operațiunea Voronej-Kastornoe, în care Armata a 2-a a fost distrusă aproape complet. La 3 februarie 1943 a primit comanda Armatei a 4-a, pe care a deținut-o până în iulie 1943. În august 1943 Salmuth a fost mutat pe Frontul de Vest în calitate de comandant al Armatei a 15-a, care se afla staționată la Pas-de-Calais (Franța). A fost eliberat de la comandă la sfârșitul lunii august 1944, după dezintegrarea liniei frontului german în urma debarcării aliaților în Normandia (Operațiunea Cobra), fără a mai primi o comandă. Judecarea și condamnarea saSalmuth a fost judecat în Procesul înalților comandanți militari naziști din cadrul proceselor ulterioare de la Nürnberg. A fost găsit vinovat pentru crime de război și de crime împotriva umanității, inclusiv pentru uciderea și maltratarea prizonierilor de război sovietici și pentru uciderea, deportarea și luarea de ostatici a civililor din țările ocupate. Generalul Salmuth a fost condamnat la 20 de ani de închisoare. Sentința sa a fost revizuită în 1951, fiind redusă la 12 ani de închisoare și antedatată ca fiind pusă în aplicare din iunie 1945. Salmuth a fost eliberat în 1953.[6] Hans von Salmuth a murit în 1962. Funcții de comandă
Decorații
Note
Bibliografie
Legături externe
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Portal di Ensiklopedia Dunia
