Specia a fost descoperită de savantul francez Pierre Bulliard și publicată sub titlul Agaricus dryophilus în volumul 10 al marii sale opere Herbier de la France ou, Collection complette des plantes indigenes de ce royaume etc… din 1790,[7] iar renumitul micolog german Paul Kummer a transferat specia la genul Collybia sub păstrarea epitetului, de verificat în opera sa principală Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichten und sicheren Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze mit Ausnahme der Schimmel- und allzu winzigen Schleim- und Kern-Pilzchen din 1871.[8] Denumirea, deși folosită foarte des până în prezent în cărți micologice cu renume, astfel la Cetto, Dähncke, Drăgulescu, Gerhard, Moser și alții, este considerată de mai mulți ani oficial doar sinonim. Numele binomial actual (tot încă discutat), Gymnopus dryophilus, a fost creat de către micologul american William Alphonso Murrill (1869-1957) și publicat în volumul 9 al jurnalului micologic North American Flora din 1916.[9]
Toate celelalte încercări de redenumire nu au fost folosite niciodată și sunt astfel neglijabile.
Pălăria: are un diametru de 2-6 (8) cm, este destul de subțire, higrofană, în tinerețe convexă, cu maturitatea se aplatizată, devenind din ce în ce mai adâncită și neregulată cu marginea răsucită în sus, prezentând ocazional un gurgui mic și turtit în centru. Cuticula este umedă, netedă și goală, datorită celor multe variații de colorit extrem de variabil, care poate fi aproape alb, bej deschis, slab gălbui, galben-roșcat, portocaliu închis ocru-maroniu până la castaniu, decolorându-se mai deschis a bătrânețe. Numai la variația Gymnopus dryophilus var. aquosus prezintă caneluri slabe la margine.
Lamelele: sunt subțiri și stau dens cu muchii ușor ondulate, fiind ocazional scurt bifurcate spre margine, destul de înalte, numai slab bulboase și aderate la picior cu un dinte, având astfel un aspect aproape liber. Coloritul este alb, în vârstă slab gălbui sau palid crem.
Piciorul: are o înălțime de 4-8 (10) cm și o grosime 0,3-0,5 (0,8) cm, este neted, tare și radial fibros, cilindric, adesea îngroșat spre bază și cu ștreanguri miceliane albicioase. Este gol pe dinăuntru. Coloritul poate fi galben-roșiatic, ocru-maroniu, maro deschis, spre pălărie mai deschis, iar spre bază mai închis.
Carnea: este în pălărie ușor elastică și fragilă, iar în picior tare și fibroasă. Mirosul slab amărui amintește de ciuperci sau lemn proaspăt. Gustul este plăcut.[3][4][5][6]
Caracteristici microscopice: are spori mici, netezi, elipsoidali, în formă de picătură, hialini (translucizi) și neamiloizi (nu se decolorează cu reactivi de iod), cu o mărime de 5-6 x 2-3 microni. Pulberea lor este albă. Basidiile cu 2-4 sterigme fiecare au o formă de măciucă și măsoară 25-30 x 6-7 microni. Cheilocistidele (cele la muchiile lamelelor) mai mari sunt clavate neregulat cu excrescențe destul de late spre vârf. Pleuro-cistidele lipsesc.[10][11]
Reacții chimice: Carnea buretelui se colorează cu fenol brun, carnea și lamelele cu sulfat de fier imediat violet.[12][13]
G. dryophilus, pălărie
G. dryophilus, lamele și picior
G. dryophilus mature
G. dryophilus bătrâne
Gymnopus dryophilus var. aquosus
Confuzii
Acest burete poate fi confundat cu mai multe specii, ca de exemplu: Callistosporium luteo-olivaceum (fără valoare culinară),[14]Connopus acervatus sin. Collybia acervata (comestibil),[15]Entoloma rhodopolium sin. Entoloma nidorosum (otrăvitor),[16]Gymnopus confluens sin. Collybia confluens (comestibil, dar fără valoare culinară),[17]Gymnopus erythropus sin. Collybia erythropus (comestibil),[18]Gymnopus fusipes (comestibil),[19]Gymnopus hariolorum sin. Marasmius hariolorum (necomestibil, miros dezgustător de varză în putrefacție),[20]Gymnopus.impudicus sin. Collybia impudica (necomestibil),[21]Gymnopus peronatus (necomestibil),[22]Rhodocollybia butyracea sin. Collybia butyracea (comestibil),[23]Lyophyllum decastes (comestibil),[24][25]Rhodocollybia fodiens sin. Collybia fodiens (comestibil, ceva amar),[26]Rhodocollybia maculata sin. Collybia maculata (necomestibil, amar)[27] sau Rhodocollybia prolixa sin. Collybia distorta (comestibil).[28]
Specii asemănătoare
Callistosporium luteo-olivaceum
Connopus acervatus sin. Collybia acervata
Entoloma rhodopolium sin. nidorosum
Gymnopus.confluens sin. Collybia confluens
Gymnopus erythropus sin. Collybia erythropus
Gymnopus fusipes
Gymnopus hariolorum sin. Marasmius hariolorum
Gymnopus.impudicus sin. Collybia impudica
Gymnopus peronatus
Lyophyllum decastes
Rhodocollybia butyracea sin. Collybia butyracea
Rhodocollybia fodiens sin. Collybia.fodiens
Rhodocollybia maculata sin. Collybia maculata
Rhodocollybia prolixa sin. Collybia distorta
Valorificare
Datorită mirosului și gustului plăcut, această ciupercă este destul de apreciată în bucătărie, picioarele nefiind folosite. Deci nu prea mare, ea se găsește mereu în cantități mari. Bureții proaspeți pot fi pregătiți ca supă, ciulama, de asemenea împreună cu alte ciuperci de pădure sau adăugați la un sos de carne de vită sau vânat. Mai departe, ei pot fi tăiați felii și congelați. De asemenea este posibilă uscarea iar în continuare pulberăria buretelui într-o mașină electrică. Praful se adaugă pentru ridicarea savorii pentru sosuri de friptură. Foarte gustoși sunt preparați ca Duxelles (un fel de zacuscă).[29][30]
Specia se aplică, de asemenea, ca o ciupercă vitală în medicina tradițională chineză și japoneză. Se spune, cä ar avea calității antiinflamatorii. Beta-glucagonul conținut inhibă producția de monoxid de azot în organism.[31] Mai departe, buretele este capabil să descompună așternutul de foioase, acele de conifere precum și să degradeze celuloza și lignina, având astfel o mare importanță în ciclul material al pădurii.[32][33]
^Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 507, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO
^ abBruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 260-261, ISBN 3-405-12116-7
^ abBruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 264-265, ISBN 3-405-12081-0
^ abBruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 318-319, ISBN 88-85013-37-6
^ abLinus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 152, ISBN 3-426-00312-0
^Pierre Bulliard: „Herbier de la France ou, Collection complette des plantes indigenes de ce royaume etc..”, vol. 10, Editura Didot, Debure, Belin, Paris 1790, tab. 434
^Paul Kummer: „Der Führer in die Pilzkunde…”, Editura E. Luppe, Zerbst 1871, p. 118
^William Alphonso Murrill: „Gymnopus dryophilus”, în „North American Flora”, vol. 9, nr. 5, Editura al „The New York Botanical Garden”, New York 1916, p. 362
^Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. V, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1928, p. + tab. 212
^Andreas Gminder, Armin Kaiser, German Josef Krieglsteiner: „Ständerpilze: Blätterpilze 1 (Hellblättler)“, în: G. J. Krieglsteiner (ed.): „Die Großpilze Baden-Württembergs“, vol. 3, Editura Eugen Ulmer, Stuttgart 2001, p. 206, ISBN 978-3-8001-3536-3
^Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 212, ISBN 3-85502-0450
^Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 4-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1978, p. 148
^Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 334-335, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 266-267, ISBN 3-405-12116-7
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 244-245, ISBN 3-405-12081-0
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 274-275, ISBN 3-405-12116-7
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 262-263, ISBN 3-405-12116-7
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 272-273, ISBN 3-405-12081-0
^Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 372-373, ISBN 88-85013-46-5
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 276-277 - 2, ISBN 3-405-12116-7
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 266-267, ISBN 3-405-12116-7
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 344-345, ISBN 3-405-12116-7
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 230-231, ISBN 3-405-12124-8
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 290-291, ISBN 3-405-12124-8
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 268-269, ISBN 3-405-12116-7
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 268-269, ISBN 3-405-12081-0
^Fritz Martin Engel, Fred Timber: „Pilze: kennen – sammeln – kochen”, Editura Südwest, München 1969, p. 101-103
^Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 38, ISDN 3-453-40334-7
^Andreas Gminder, Armin Kaiser, German Josef Krieglsteiner: „Ständerpilze: Blätterpilze 1 (Hellblättler)“, în: G. J. Krieglsteiner (ed.): „Die Großpilze Baden-Württembergs“, vol. 3, Editura Eugen Ulmer, Stuttgart 2001, p. 207, ISBN 978-3-8001-3536-3
^Jürgen Guthmann, Christoph Hahn, Rainer Reichel: „Taschenlexikon der Pilze Deutschlands - Ein kompetenter Begleiter zu den wichtigsten Arten”, Editura Quelle & Meyer, Wiebelsheim 2011, p. 223, ISBN 978-3-494-01449-4
Bibliografie
Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
Ernst Gäumann: „Vergleichende Morphologie der Pilze”, Editura Gustav Fischer, Jena 1926
Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
Gustav Lindau: „Kryptogamenflora für Anfänger: Eine Einführung in das Studium der blütenlosen Gewächse für Studierende und Liebhaber“, vol. 2, Editura Julius Springer, Berlin 1922
Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
_K.W._Hughes,_Mather_%26_R.H._Petersen_661101.jpg)
_Antonin,_Halling_%26_Noordel_39054.jpg)
.JPG)
_Singer_179992_crop.jpg)
.JPG)
