French Open 2022
Turneul de tenis de la Roland Garros din 2022 este un turneu de tenis de nivel Grand Slam care se joacă în aer liber pe terenuri de zgură. Este cea de-a 121-a ediție a French Open și cel de-al doilea Grand Slam din anul 2022. Are loc la Stade Roland Garros din Paris, Franța, în perioada 22 mai – 5 iunie 2022, cuprinzând jocurile de simplu, dublu și dublu mixt. Numărul unu mondial, Novak Djokovic, a fost campionul en-titre,[1] dar a pierdut în sferturi de finală în fața lui Rafael Nadal. Campioana en-titre a fost numărul doi mondial, Barbora Krejčíková,[2] care a revenit în circuit după trei luni de inactivitate cauzată de o accidentare la cot.[3] Krejčíková a fost eliminată în prima rundă de Diane Parry. Aceasta a fost a treia oară în istoria Roland-Garros-ului (după Anastasia Myskina și Jeļena Ostapenko în 2005 și, respectiv, 2018) când campioana en-titre a pierdut în prima rundă.[4] Conform noului regulament, în setul decisiv al meciurilor, dacă scorul ajunge la 6-6 se va juca un tiebreak care va fi câștigat de jucătorul care ajunge primul la 10 puncte, cu condiția să se formeze o diferență minimă de două puncte. Acesta este primul turneu de Grand Slam de când organele internaționale de conducere ale tenisului le-au permis jucătorilor din Rusia să continue să participe la turneele de tenis, dar nu vor concura sub numele sau steagul Rusiei până la o nouă notificare, din cauza invaziei ruse a Ucrainei din 2022.[5][6] Ediția 121![]() Cea de-a 121-a ediție a avut loc la Stade Roland Garros din Paris. În decembrie 2021, fostul număr unu mondial Amélie Mauresmo a fost numită director al turneului, cu mandat până în 2024. A devenit astfel prima femeie în această funcție.[7] Pentru prima dată din 1996, nici unul dintre cei trei foști campioni și lideri mondiali – Roger Federer sau Serena și Venus Williams – nu va juca la Roland Garros. Complexul de 13,5 hectare cu 20 de terenuri pe zgură[8] are trei arene principale. Capacitatea terenului central Philipp Chatrier cu acoperiș retractabil este 15.225 de spectatori. Al doilea teren ca mărime, Suzanne Lenglen, cu o capacitate 10.068 de spectatori, urmează să fie echipată cu acoperiș retractabil pentru Jocurile Olimpice de vară din 2024.[9] A treia arenă principală, Simonne Mathieu, deschisă în martie 2019, are o capacitate de 5.000 de spectatori.[10] Toate meciurile, inclusiv meciurile de calificare, sunt transmise în direct, ceea ce înseamnă mai mult de 804 confruntări. France Télévisions, un serviciu public de difuzare, inclusiv platforme digitale, difuzează în 233 de țări din întreaga lume. Meciurile și calificările sunt transmise de serviciul de streaming Amazon Prime Video. Televiziunea franceză acoperă emisiuni de 11 ore pe tot parcursul zilei la France 2, France 3 și France 4.[11] CampioniSimplu masculin a fost câștigat de spaniolul Rafael Nadal, care și-a extins recordul la 14 titluri la Roland Garros și la 22 de titluri de Grand Slam la general.[12] La două zile după ce a împlinit 36 de ani, a devenit cel mai în vârstă campion de la Roland Garros, depășind recordul de vârstă al lui Andrés Gimen, care avea 34 de ani în 1972 cînd a fost campion.[13] Titlul la simplu feminin a fost câștigat de poloneza Iga Świątek, în vârstă de 21 de ani.[14] Świątek a câștigat al doilea titlu la French Open, învingând-o pe Coco Gauff în finală. În drumul său spre finală a pierdut un singur set, în runda a patra, în fața lui Qinwen Zheng. Świątek a început turneul cu o serie de 28 de victorii consecutive, care a început la Qatar Open în februarie, cea mai lungă serie neînvinsă din Turul WTA de la cea a Serenei Williams în 2013.[15] Prin câștigarea titlului, ea a depășit seria Serenei și a egalat seria de 35 de victorii consecutive a lui Venus Williams din 2000.[16] Świątek a devenit, de asemenea, cea mai tânără campioană multiplă de Grand Slam de la Maria Șarapova în 2006.[17] Dublul masculin a fost câștigat de perechea Marcelo Arévalo și Jean-Julien Rojer. Ei au salvat trei puncte de campionat în drumul spre câștigarea primului lor titlu major ca echipă și al treilea titlu ATP general împreună. Câștigând primul său titlu de Grand Slam, Arévalo a devenit primul campion de Grand Slam la dublu masculin din America Centrală, iar Rojer, la 40 de ani, a devenit cel mai în vârstă campion de Grand Slam masculin la dublu din Era Open. Pentru Rojer a fost cel de-al treilea titlu de Grand Slam la dublu masculin.[18] Dublul feminin a fost dominat de perechea franceză Caroline Garcia și Kristina Mladenovic, care au intrat la turneu cu wild card. Pentru Garcia a fost al doilea titlu de Grand Slam, după victoria de la Roland Garros 2016, tot cu Mladenovic. Pentru Mladenovic a fost al 6-lea titlu de Grand Slam. Competiția de dublu mixt a fost câștigată de perechea japonezo-neerlandeză Ena Shibahara și Wesley Koolhof. Pentru fiecare dintre jucători acesta a fost primul lor titlu de Grand Slam.[19] Galerie campioni
RezultateSimplu masculinPentru mai multe informații consultați French Open 2022 – Simplu masculin
Simplu femininPentru mai multe informații consultați French Open 2022 – Simplu feminin
Dublu masculinPentru mai multe informații consultați French Open 2022 – Dublu masculin
Dublu femininPentru mai multe informații consultați French Open 2022 – Dublu feminin
Dublu mixtPentru mai multe informații consultați French Open 2022 – Dublu mixt
Distribuirea punctelor și a premiilor în baniPuncteMai jos sunt o serie de tabele pentru fiecare dintre competiții care arată punctele de clasare oferite pentru fiecare probă. Seniori
Premii în bani
Note
Legături externe |
Portal di Ensiklopedia Dunia