Frazeologia este o ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul îmbinărilor de cuvinte parțial sau total fixe, numite unități frazeologice, frazeme sau frazeologisme.
Această disciplină este relativ tânără, afirmându-se ca atare începând cu anii 1970, și există controverse atât privitor la statutul ei exact în cadrul lingvisticii, cât și la obiectul său, dat fiind că este greu de precizat ce îmbinări de cuvinte pot fi considerate unități frazeologice și care este tipologia lor. În același timp este discutată și terminologia folosită în domeniul ei.
Istoricul frazeologiei
Primele elemente de frazeologie apar pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, în lucrări de lingvistică generală, prin menționarea cu diferite alte denumiri a ceea ce numim aici unități frazeologice. Astfel, în legătură cu limba germană, Hermann Paul (1880) indică prezența unor expresii fixe formate din elemente care constituie un bloc, folosite în mod frecvent, și cu un sens total diferit de cel al elementelor luate în parte. Referitor la limba engleză, Henry Sweet (1891) amintește de îmbinări de cuvinte pe care le numește idioms, regulate din punct de vedere formal, dar neregulate din punct de vedere semantic. Pentru limba franceză, Michel Bréal (1897) menționează grupuri de cuvinte pe care le numește formules („formule”), locutions („locuțiuni”) sau groupes articulés („grupuri articulate”) ce se caracterizează prin fixitate și opacitate semantică[1].
Lingvistul elvețian Charles Bally (1909) este cel care folosește primul termenul phraséologie cu sens lingvistic, înțelegând prin acesta ansamblul trăsăturilor unui grup de cuvinte în care fiecare element își pierde parțial sau total sensul individual, grupul prezentând astfel un sens aparte. Un astfel de grup este numit de el locution composée („locuțiune compusă”)[1]. Ulterior, termenul „frazeologie” se va impune ca nume de disciplină.
Și mai târziu sunt abordate marginal unitățile frazeologice, de exemplu de către Ferdinand de Saussure (1916) care le numește locutions toutes faites („locuțiuni de gata”), apoi de Albert Sechehaye (1921) care vorbește despre locutions (în care componentele își pierd identitatea semantică) și despre mots composés („cuvinte compuse”) în care componentele și-o păstrează. Lingvistul olandez Cornelis de Boer (1922) face la rândul său o delimitare între ceea ce numește syntaxe figée („sintaxă fixă”) sau syntaxe locutionnelle („sintaxă locuțională”) și syntaxe vivante („sintaxă vie”) sau syntaxe mobile („sintaxă mobilă”)[2].
Constituirea frazeologiei ca disciplină aparte începe în anii 1930 și 1940, în Uniunea Sovietică, prin punerea bazelor sale teoretice de către unii lingviști ca E. D. Polivanov sau V. V. Vinogradov. Apoi contribuții însemnate aduc frazeologiei unii lingviști germani și francezi[3]. Dintre lingviștii români, Eugen Coșeriu, care trăia în exil, s-a ocupat încă din 1964 de frazeologie, definind noțiunea de „discurs repetat”, în care includea citatele, proverbele, locuțiunile fixe, formulele de comparație și diferite alte expresii integrate de vorbitor în ceea ce lingvistul numea „tehnica liberă a discursului”[4].
Începând cu anii 1970 se poate vorbi despre frazeologie ca despre o disciplină afirmată care a luat avânt[5]. În România, prima contribuție teoretică importantă în domeniu a fost adusă de Theodor Hristea (1984)[6]. În prezent sunt relativ mulți cercetători care se ocupă de frazeologie, pe terenul limbii lor ori în perspectivă bi- sau plurilinguală. Există o Societate Europeană de Frazeologie (EUROPHRAS) înființată în 1999, care organizează colocvii și scoate publicații în domeniu[5].
Statutul și obiectul frazeologiei
Frazeologia fiind o disciplină relativ tânără, însuși statutul ei în cadrul lingvisticii este controversat. După unii autori[7] este o subramură a lexicologiei, după alții[8], frazeologia ține de lexicologie și de sintaxă. Frazeologia are de fapt un caracter mai larg interdisciplinar, dat fiind că unitățile frazeologice sunt studiate din mai multe puncte de vedere: lexical, sintactic, stilistic, semantic, având legătură și cu etimologia. Necesitatea tratării unităților frazeologice în dicționare face ca și lexicografia să se ocupe de acestea[9]. Frazeologia mai are legătură și cu pragmatica[10], sociolingvistica, psiholingvistica, ba chiar și cu cultura în general[11].
Delimitarea obiectului de studiu al frazeologiei este de asemenea controversat, în sensul că nu există acord total privitor la ce grupuri de cuvinte pot fi considerate unități frazeologice. Limitele neclare ale acestui obiect au la origine două tradiții principale diferite. Pe când frazeologii din fosta Uniune Sovietică s-au ocupat de îmbinări de cuvinte total sau aproape total fixe, cum sunt expresiile idiomatice și proverbele, iar în centrul tradiției franceze stă noțiunea de fixitate, frazeologii anglo-saxoni[12] au dat de la început o mare importanță unor îmbinări mai puțin fixe, precum colocațiile[13].
A existat și există încă o viziune mai largă și una mai îngustă în această chestiune. Coșeriu, de exemplu, avea o viziune largă, incluzând în discursul repetat citatele și proverbele. Alții le exclud pe acestea din obiectul frazeologiei, împreună cu zicalele, maximele, sentințele[14], formulele de poveste și altele[15]. Unii ligviști includ printre unitățile frazeologice și așa-numitele în franceză phrasème pragmatique („frazem pragmatic”), pragmatème („pragmatem”), énoncé lié à une situation („enunț legat de o situație”), expression liée („expresie legată”), formule situationnelle („formulă situațională”) sau phrase situationnelle („propoziție/frază situațională”), care au făcut inițial numai obiectul altei ramuri a lingvisticii, pragmatica[16]. În categoria parimiilor, din care fac parte tradițional proverbele, zicalele (sau dictoanele), aforismele, maximele și sentințele, unii cercetători includ și devizele și sloganurilecomerciale și politice sau sociale[17]. Mai apar ca unități frazeologice și unele epitafuri, inscripții de pe tricouri, graffiti etc.[18].
Stabilirea tipurilor de unități frazeologice, delimitarea acestor tipuri unul de altul și clasificarea lor sunt de asemenea controversate. Este tipică pentru aceasta discuția în jurul noțiunilor „expresie” și „locuțiune”. Unii lingviști le consideră sinonime[19], alții le disting prin caracterul figurat al primei față de lipsa acestuia în cazul celei de-a doua, admițând că ambele sunt unități frazeologice[20], iar alții le disting, excluzând totodată locuțiunile din domeniul frazeologiei, deoarece acestea sunt echivalente ale unor părți de vorbire[21].
Terminologia frazeologiei
Dificultățile amintite sunt reflectate și de lipsa unității terminologice. Pentru diversele îmbinări de cuvinte parțial sau total fixe se întâlnesc o mulțime de termeni. Pe de o parte, sunt folosiți mai mulți termeni pentru același tip, pe de altă parte – un singur termen pentru mai multe tipuri[22].
În lucrări franceze, Kocourek (1982) a găsit 27 de asemenea termeni[23]. Tot în limba franceză, diverși autori citează din lucrări ale altora sau folosesc ei înșiși și mai mulți termeni, alții decât aceștia[24].
În engleză, Kocourek (1982) a inventariat 15 termeni[25]. În alte surse se găsesc în plus și mai mulți[26].
În literatura română de specialitate au fost repertoriați, în ordine alfabetică: aforism, citat celebru, clișeu, clișeu lingvistic, colocație, comparație proverbială, compus, eponim, expresie, expresie frazeologică, expresie idiomatică, expresie la modă, expresie perifrastică, expresie proverbială, expresii în limbi clasice, expresii în limbi moderne, formulă convențională, frazem, frazeologism, idiom[27], idiom funcțional, idiom lexemic, idiomatism, idiotism, izolare, izolare livrescă, locuțiune, locuțiune figurată, locuțiune proverbială, maximă, parimie, parte de vorbire cu determinare obligatorie, perifrază proverbială, proverb, sentință, sintagmă, unitate frazeologică, wellerism[28], zicală[29]. Acestora li se adaugă „construcție idiomatică”[30] și „entitate frazeologică”[31].
Printre toți acești termeni sunt unii care denumesc anumite tipuri de îmbinări de cuvinte, de exemplu „citat celebru”, alții care înglobează câteva tipuri, de exemplu „parimie”, și alții care îi înglobează pe toți. Dintre aceștia, cel mai frecvent se folosesc:
unitate frazeologică – enphraseological unit – frunité phrasélogique[32];
^Aceștia sunt, în ordine alfabetică: composé syntagmatique, dénomination complexe, groupe de mots, groupe lexical, groupe lexicalisé, lexème complexe, lexème syntagmatique, lexie, lexie complexe, locution composée, mot complexe, paralexème, synapsie, syntagme autonome, syntagme codé, syntagme de lexique, syntagme dénominatif, syntagme lexical, syntagme lexicalisé, unité de signification, unité lexicale à deux et plus de deux éléments, unité lexicale complexe, unité lexicale supérieure, unité lexicale syntagmatique complexe, unité sémantique complexe, unité syntagmatique à vocation lexicale, unité syntagmatique de signification (apud Bucur 2004, p. 10).
^Anume: adage, aphorisme, apophtegme, axiome, cliché, collocation, dicton, expression figée, expression fixe, expression idiomatique, formule, idiotisme, locution, locution figée, locution proverbiale, maxime, mot composé, nom composé, parémie, pensée, phrase figée, phrase idiomatique, phrase toute faite, phraséologisme, précepte, proverbe, sentence, synthème, unité phraséologique (Dubois 2002, González Rey 2000, Klein 2006, Lamiroy 2008, Leroi și Privat 1998).
^Composite lexeme, compound lexical unit, formula, frozen collocation, idiom, lexeme, lexical cluster, locution, phrasal compoundphrase, phrase idiom, polylexonic lexeme, semantically exocentric expression, specialized hypermorpheme, super unit (apud Busuioc 2004, p. 10).
^De menționat că „idiom” apare în dicționarele limbii române (vezi dexonline) numai cu sensul de limbă sau varietate a unei limbi.
^Termen creat după numele personajului Sam Weller, din The Pickwick Papers de Charles Dickens, care folosește des secvența „cum zice/zicea X” și citează din acesta.
^Termeni repertoriați de Avădanei 2000 (p. 36, apud Munteanu 2007, p. 103), Husarciuc 2008 (p. 115–118), Podaru 2012 (p. 309) și Munteanu Siserman 2014 (p. 67).
Bárdosi, Vilmos, Magyar szólások, közmondások adatbázisa (Bază de date a expresiilor idiomatice și a proverbelor maghiare), Budapesta, Tinta, 2012 (accesat la 17 august 2018)
fr González Rey, María Isabel, „Constructions endocentriques et exocentriques des unités phraséologiques” (Construcții endocentrice și exocentrice ale unităților frazeologice), în María Luz Casal Silva et al. (coord.), La lingüística francesa en España camino del siglo XXI, Arrecife Producciones, S.L., 2000, ISBN-13: 978-8492379286 (accesat la 17 august 2018)
en Granger, Sylviane și Paquot, Magali, „Disentangling the phraseological web” (Să descurcăm ițele frazeologice), în Granger, Sylviane; Meunier, Fanny (coord.), Phraseology. An interdisciplinary perspective (Frazeologia. O perspectivă interdisciplinară), Amsterdam/Philadelphia, John Benjamins Publishing Company, 2008, ISBN 978 90 272 3246 5, pp. 27–50 (accesat la 17 august 2018)
en Gries, Stefan Th., „Phraseology and linguistic theory” (Frazeologia și teoria lingvistică), în Granger, Sylviane; Meunier, Fanny (coord.), Phraseology. An interdisciplinary perspective (Frazeologia. O perspectivă interdisciplinară), Amsterdam/Philadelphia, John Benjamins Publishing Company, 2008, ISBN 978 90 272 3246 5, pp. 3–26 (accesat la 17 august 2018)
en Piirainen, Elisabeth, „Figurative phraseology and culture” (Frazeologia figurativă și cultura), în Granger, Sylviane; Meunier, Fanny (coord.), Phraseology. An interdisciplinary perspective (Frazeologia. O perspectivă interdisciplinară), Amsterdam/Philadelphia, John Benjamins Publishing Company, 2008, ISBN 978 90 272 3246 5, pp. 207–230 (accesat la 17 august 2018)
Colțun, Gheorghe, Frazeologia limbii române, Chișinău, Ed. Arc, 2000
fr Coșeriu, Eugen, „Structure lexicale et enseignement du vocabulaire” (Structură lexicală și predarea vocabularului), în Actes du premier colloque international de linguistique appliquée, Nancy, 26-31 octombrie 1964, Sesiunea II/1, Nancy, Universitatea din Nancy, Annales de l’Est, Mémoire 31, pp. 175–217.
Coteanu, Ion, Gramatica de bază a limbii române, Ed.Albatros, București, 1982
Hristea, Theodor, „Introducere în studiul frazeologiei”, în Hristea et alii, Sinteze de limba română, București, Editura Albatros, 1984
fr Kocourek, Rostislav, La langue française de la technique et de la science (Limba franceză a tehnicii și a științei), Wiesbaden, Oscar Brandstetter, 1982
de Paul, Hermann, Prinzipien der Sprachgeschichte (Principii ale istoriei limbii), Tübingen, Max Niemeyer, 1880
fr Saussure, Ferdinand de, Cours de linguistique générale (Curs de lingvistică generală), publié par C. Bally et A. Sechehaye avec la collaboration de A. Riedlinger, Lausanne-Paris, Payot, 1916
fr Sechehaye, Albert, „Locutions et composés” (Locuțiuni și compuse), în Journal de psychologie normale et pathologique, vol. 18, 1921, pp. 654–675
en Sweet, Henry, A new English Grammar, logical and historical (O gramatică nouă, logică și istorică, a limbii engleze) , 2 vol., Oxford, Oxford University Press, 1960
Zugun, Petru, Lexicologia limbii române, Iași, Ed. Tehnopress, 2000
