Familia RothschildFamilia Rothschild sau Casa de Rothschild[1] este o dinastie europeană de origine iudaico-germană, care a întemeiat case bancare și financiare europene începând cu sfârșitul secolului al XVIII-lea. Spre deosebire de majoritatea factorilor precedenți, Rothschild a reușit să-și moștenească bogăția și să-și înființeze o familie bancară internațională prin cei cinci fii ai săi[2] care s-au stabilit în Londra, Paris, Frankfurt, Sevilia și Napoli. Familia a fost ridicată la rangul de nobil în Sfântul Imperiu Roman și în Regatul Unit.[3][4] Cinci linii din ramura austriacă a familiei au făcut parte din nobilimea austriacă, fiind numiți baroni ereditari ai Imperiului Habsburgic de către împăratul Francisc al II-lea în 1816. O altă linie, din ramura britanică a familiei, a fost ridicată la nivelul nobilimii britanice la cererea reginei Victoria.[5][6] În timpul secolului al XIX-lea, familia Rothschild posedă cea mai mare avere privată din lume, precum și în istoria lumii moderne.[6][7][8] Proprietatea familiei a fost împărțită între diverși descendenți,[9] iar astăzi interesele lor acoperă o gamă largă de domenii, inclusiv servicii financiare, imobile, minerit, energie, agricultură mixtă, vinificație și organizații non-profit.[10][11] Astăzi, afacerile familiei Rothschild sunt la o scară mai mică decât cele din timpul secolului al XIX-lea, deși cuprind o gamă diversă de domenii, printre care: gestionarea privată a activelor, consultanță financiară, agricultura mixtă, vinicultură și acțiuni de caritate.[12][13] Familia Rothschild a fost frecvent obiectul teoriilor de conspirație, multe dintre ele având origini anti-semitice.[14] OriginePrimul membru al familiei despre care se cunoaște că a folosit numele "Rothschild" a fost Izaak Elchanan Rothschild, care s-a născut în 1577. Numele înseamnă "Scut Roșu" în germana veche. Ascensiunea familiei pe plan internațional a început în 1744, odată cu nașterea lui Mayer Amschel Rothschild în Frankfurt am Main, Germania. El era fiul lui Amschel Moses Rothschild, (n. circa 1710),[15] un schimbător de valută care făcea afaceri cu Prințul de Hesse. Născut în ghetoul (numit "Judengasse" sau Aleea evreiască) din Frankfurt, Mayer a întemeiat o casă de finanțe și și-a extins imperiul prin instalarea tuturor celor cinci fii ai săi în cele mai importante cinci centre europene financiare pentru a conduce afacerea. Stema familiei Rothschild conține un pumn care strânge cinci săgeți simbolizând cele cinci dinastii stabilite de cei cinci fii ai lui Mayer Rothschild, ca o referință la Psalmul 127: "Ca săgețile în mâinile unui războinic". Motto-ul familiei apare sub scut în latină: Concordia, Integritas, Industria (Armonie, Integritate, Industrie).[16] Note
Vezi șiLegături externePresa română
Istorie
Finanțe
Vinicultură
Case și grădini
Fundații |
Portal di Ensiklopedia Dunia