Fabrica de Pensule![]() Fabrica de Pensule este un spațiu de creație și difuzare a artei contemporane, situată în cartierul Mărăști din Cluj-Napoca, care a luat naștere la începutul anului 2009, sub forma unui centru cultural independent. Centrul este situat în fosta fabrică de pensule și concentrează spații de artă contemporană, artiști contemporani și ateliere de artiști, galerii de artă contemporană, organizații culturale active în domeniile artelor vizuale, dansului contemporan și teatrului și săli de spectacol.
Obiective
Fabrica de Pensule este un spațiu de artă contemporană care a luat naștere la începutul anului 2009, ca o inițiativă de a coagula ideile, evenimentele și proiectele mai multor organizații culturale, galerii, manageri culturali și artiști independenți din Cluj, și ca o rezolvare a problemei spațiilor de expunere și producție artistică din acel moment. Fabrica de Pensule este primul proiect colectiv de asemenea amploare din mediul cultural românesc și totodată unul dintre cele mai relevante exemple de conversie a unei clădiri industriale într-un spațiu cultural independent. Ceea ce unește artiștii vizuali, galeriile de artă contemporană și organizațiile culturale – active în domenii precum teatru, dans contemporan, arte vizuale, artă în spațiul public, muzică, este deschiderea spre publicul larg, asumarea unui program comun și dezvoltarea unor programe pentru comunitate. Fabrica de Pensule este un spațiu reper pentru producția artistică contemporană, oferind în același timp spațiu de expunere și difuzare pentru numeroase proiecte ale partenerilor locali și internaționali. Centrul concentrează pe o suprafață de aproximativ 1000 mp un număr de 20 de artiști contemporani, 5 galerii și spații de difuzare a artei contemporane, 4 organizații culturale și 2 săli de spectacol. Fabrica de Pensule este constituită ca federație și este o organizație neguvernamentală și non-profit. Scopul federației este acela de a susține, promova și dezvolta creația și difuzarea culturii și de a consolida sectorul cultural. Fabrica de Pensule își propune să ofere comunității un program cultural unitar; să funcționeze ca un spațiu de dezbatere a temelor relevante pentru societatea românească și pentru oraș; să se implice în proiectele strategice ale orașului și în (re)formularea de politici publice; să fie un loc de referință pentru oraș (brand). ![]() Obiectivele federației sunt:
![]() Vezi șiBibliografie
Legături externe
|
Portal di Ensiklopedia Dunia