Eugen Uricaru s-a născut la 11 ianuarie1946 la Buhuși, ca fiu al muncitorului Eugen Uricaru și al Mariei Uricaru. A absolvit școala primară și gimnazială la Liceul Ferdinand din Bacău. A urmat apoi cursurile Liceului militar Ștefan cel Mare din Câmpulung Moldovenesc și a promovat examenul de Bacalaureat în 1964. A studiat filologia la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj.
În facultate, Eugen Uricaru a participat la fondarea și redactarea ulterioară a revistei Echinox[2], alături de Marian Papahagi, Ion Pop și Ion Vartic. A fost primul redactor-șef al acestei publicații, în paginile căreia aveau să se afirme de-a lungul anilor mulți scriitori, istorici, filosofi de valoare.
În 1971 și-a luat diploma de licență. În 1974 i-a apărut prima carte, Despre purpură, subintitulată „proze fantastice”, primită cu interes de critica literară. Între 1971-1989 a lucrat, succesiv, ca redactor la revistele Ateneu din Bacău și Steaua din Cluj. A publicat numeroase cărți, care i-au adus notorietate. Unul dintre romanele sale, Rug și flacără, 1977, a fost ecranizat, cu Ion Caramitru în rolul principal (regizor Claudiu Petringenaru) și a obținut Marele Premiu la Festivalul de la Santarem.
În 1990 se stabilește la București, unde lucrează ca redactor-șef adjunct al revistei literare Luceafărul. Susține explicit demonstrația anticomunistă din Piața Universității și condamnă în termeni severi (într-un interviu acordat în ziua de 14 iunie1990 ziarului italian Corriere della sera) reprimarea ei brutală cu ajutorul minerilor.
Colaborează cu ziarul Ziua unde îngrijește un supliment literar periodic.
A colaborat, ca scenarist, cu regizorul Stere Gulea la realizarea filmului Stare de fapt (distins cu Marele Premiu la Festivalul Internațional de la San Marino).[3][4]
A generat o sumă de reacții în presa culturală, ca urmare a unor atitudini, replici, acte.[5][6][7]
În martie 1992 este numit atașat cultural la Atena (făcând parte dintre scriitorii care primesc funcții similare, la propunerea Anei Blandiana: Mihai Sin, Grete Tartler, Ioana Ieronim și Gheorghe Schwartz). După câteva luni demisionează, în urma unui conflict de principii cu ambasadorul român din Grecia.
Funcționează, un timp, între 1997 și 2001, ca vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor în mandatul președintelui Laurențiu Ulici.
În 2001 a fost ales președinte al Uniunii Scriitorilor, funcție pe care a deținut-o până în 2005.[13]
A înființat Institutul Limbii Române, Copyro - societate de gestiune colectivă a drepturilor de autor și s-a remarcat, în general, printr-o activitate susținută.
„Literatura pe care o scrie ilustrează o vocație a secretului. Ca sursă de inspirație sunt folosite istorii vechi, uitate de oamenii de azi, teorii din științe oculte, amintiri din copilărie, visuri.[14]”
Calificativul „misterios” este folosit de alți critici.[15]
Preocupat de istorie în viziune alternativă, însuși autorul simte nevoia să explice modul în care a tratat evenimentele. Unele cărți conțin explicații considerate necesare de Uricaru.
Astfel, o ediție Rug și flacară cuprinde o Explicație semnată Eugen Uricaru:
„Textul de față este o interpretare liberă a biografiei revoluționarului român, din Transilvania, Alexandru Bujor, participant la revoluția din 1848”
...iar Memoria este însoțită de o precizare din partea autorului:
„Această carte este o reconstituire afectivă și nu istorică a unor evenimente tragice, petrecute după terminarea celui dintâi război mondial.”
Referitor la tematica predilectă, Alex Ștefănescu arăta, în articolul citat mai sus:
„Pe romancier l-au preocupat diverse momente istorice: revolta țărănească în fruntea căreia s-au aflat Horea, Cloșca și Crișan (1784. Vreme în schimbare), revoluțiile europene din 1848 (Rug și flacără), ocupația germană din București, din timpul primului război mondial (Așteptându-i pe învingători) etc.”
Dar, Eugen Uricaru aduce, în cazul unor subiecte larg abordate, idei noi.
De exemplu, în mulțimea de cărți pe temă publicate în 1984, cu prilejul comemorării Răscoalei lui Horea, Cloșca și Crișan, Uricaru își permite să exprime un punct de vedere insolit.
„În «1784. Vreme în schimbare», el a recurs la o punere în scenă ingenioasă. În prim-planul aparent al romanului se află nu Horea, ci un fel de dublură a lui, gornicul (paznicul de pădure) Nuț Mătieș. Acesta seamănă la înfățișare cu liderul țăranilor răzvrătiți și, în împrejurări disperate, îi ia locul pentru a salva situația. De exemplu, atunci când într-o adunare spontană de țărani se pune la îndoială existența lui Horea sau îndreptățirea acțiunilor lui, Nuț Mătieș iese din umbră și, lăsând să se înțeleagă că el este marele personaj, ține un discurs clarificator. În aceste inițiative este încurajat și sfătuit de un om cu o identitate misterioasă, Anton Melzer - poate un mesager al împăratului, sugerează evaziv romancierul - care, cu o inteligență nefirească, diabolică, descifrează motivațiile nebănuite de alții ale fiecărui eveniment.[14]”
Eugen Uricaru a scris o ficțiune documentată istoric.
Titluri publicate
Proză scurtă
Despre purpură, proze fantastice, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1974 (cuprins: Inventând, Vladia, trei imagini, Prietenul meu Sokol, Despre purpură, Inima care bate, Din plictiseală, Totul e în ordine)
Antonia, o poveste de dragoste, Editura Eminescu, București, 1978 (cuprins: Târziul octombrie, Antonia, Vladia, alte imagini)
Romane
Rug și flacără, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1977
Mierea, Editura Albatros, București,1978
Așteptându-i pe învingători, Editura Albatros, București,1981
Vladia, Editura Cartea Românească, București, 1982
Memoria, Editura Dacia, Cluj-Napoca,1983
1784. Vreme în schimbare, Editura Eminescu, Bucuresti,1984
Stăpânirea de sine, Editura Cartea Românească, București, 1986
Glorie, Editura Eminescu, București,1987
La anii treizeci..., Editura Cartea Românească, București, 1989
Complotul sau Leonard Bâlbâie contra banditului Cocoș, Editura militară, București,1990
Așteptându-i pe barbari, Editura Cartea Românească, București, 1999
Pentimento, Editura Elion, București, 2000
Supunerea (I), Editura Cartea Romaneasca, 2005
Cât ar cântări un înger(II), Editura Cartea Romaneasca, 2008
Plan de rezerva(III), Editura Cartea Romaneasca, 2011
Beniamin(IV), Editura Cartea Romaneasca, 2014
Permafrost, Editura Polirom, 2017
Grădina Paradisului, Editura Polirom, 2020*Ieșirea din pustie, Editura Polirom, București, 2021