Euforie![]() Euforia este o stare care se manifestă printr-o senzație de bună dispoziție exagerată, de optimism nemotivat și care apare în unele boli nervoase sau este provocată de unele substanțe narcotice. (Prin extensiune) Beatitudine. Euforia este o tulburare în sfera afectivă, manifestată printr-o stare de bună dispoziție exagerată, veselie, exuberanță, fericire, toate acestea nemotivate, în absența unor cauze exterioare sau provocate de motive neînsemnate, care nu justifică aceste trăiri.[1] În euforie este exprimată anormal atitudinea subiectului față de realitate. Euforia se desfășoară, de obicei, pe fondul unui tonus de activitate psihomotorie crescut, evidențiat printr-o accelerare a proceselor gândirii, a asociațiilor de idei, a unui limbaj bogat, rapid etc. Dispoziția subiectivă bună a bolnavului se exteriorizează prin râs zgomotos, mimică vie, gesticulație bogată. Euforia este întâlnită în faza maniacală a psihozei maniaco- depresive, în intoxicațiile cu alcool, faza terminală a tuberculozei, ca post-reacție a hepatitelor și altor boli somatice. Uneori eforia moderată n-are legătură cu stările patologice, este un dat temperamental, sau apare sub influențe chimice psihotrope (alcool, „gaz ilariant” - protoxid de azot). (Prin extensiune) Beatitudine. Note
Legături externe„Euforie” la DEX online
|
Portal di Ensiklopedia Dunia