Emil Satco
Emil Satco (n. 11 ianuarie 1941, Vârfu Câmpului, județul Dorohoi (astăzi Botoșani) - d. 18 aprilie 2007, Suceava) a fost un istoric, bibliotecar, profesor, membru în Consiliul științific al Universității Cultural-Științifice Suceava și în colectivul de coordonare a activităților culturale în municipiul Suceava, membru al Societății Scriitorilor Bucovineni și membru în comitetul de conducere al acesteia, membru al Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina, membru în Consiliul de conducere al Fundației culturale Leca Morariu (membru fondator al Fundației). BiografieÎn 1977, a venit la Biblioteca Județeană Suceava (în prezent Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”), prin transfer din postul de director școlar la Mihoveni. A pus bazele Secției de Muzică (1977), pe care a dotat-o la nivelul celor mai bune secții de acest fel din țară. A publicat, în 1978, un Catalog de discuri (Vol. I), iar în anul următor, Vol. II, fiind primele cataloage de bibliotecă tipărite la Biblioteca Județeană Suceava. Din inițiativa sa au fost constituite alte noi secții la bibliotecă, pe lângă Secția de Muzică (astăzi Secția de Artă): Periodice, Limbi străine, Fondul „Bucovina”. A inițiat, în 1993, schimbarea numelui Bibliotecii Județene Suceava în Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”. A fondat revista Scriptum a Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera" Suceava” (1994). Cetățean de onoare al municipiului Suceava. OperăEste autorul unor însemnate lucrări despre ținutul Bucovinei și istoria ei:
A depus o munca asiduă, mai ales în ultimii ani pentru a readuce în atenția publicului opera și numele a mulți cărturari, muzicieni, scriitori, poeți etc. bucovineni, uitați de multă vreme pe nedrept. Bibliografie
Vezi și
|
Portal di Ensiklopedia Dunia