Deși acest articol conține o listă de referințe bibliografice, sursele sale rămân neclare deoarece îi lipsesc notele de subsol. Puteți ajuta introducând citări mai precise ale surselor.
Damian Stănoiu (n. , Dobrotinet, Curtișoara, Olt, România – d. , București, România) a fost un scriitor român. A fost un timp călugăr. A colaborat la „Viața românească”, „Gândirea”, „Adevărul literar și artistic”, etc. Nuvelele și romanele sale, consacrate lumii mănăstirești („Călugări și ispite”, 1928; „Necazurile părintelui Ghedeon”; „Duhovnicul maicilor”, 1929; „Alegere de stareță”, 1932; „O zi din viața unui mitropolit”, 1935, etc. și de asemenea ”Chef la mănăstire”, „Cazul Maicii Varvara” și „Anichit păcătosul”), evidențiază cu umor contrastul flagrant dintre viața monahală reală, lipsită de trăiri spirituale și supusă tentațiilor lumești și exigențele de austeritate și pioasă reculegere impusă de morala religioasă. Remarcabilă la Stănoiu este savoarea stilistică datorită parodierii subtile a limbajului arhaic și bisericesc, precum și a comportării fățarnic-pocăite a personajelor. Alte romane sunt inspirate din mediul citadin: „Fete și văduve”, 1931; „Camere mobilate”, 1933; „Parada norocului”, 1934, ș.a.
Critica literară a momentului a fost destul de dură. George Călinescu, într-un articol din Adevărul Literar și Artistic (1933), scrie: "În cărțile sale nu vom găsi analize, transfigurări, idei, interpretări, cazuri, portrete sintetice, adică tot ceea ce presupune o elaborare a universului în vederea unui scop superior informației. Cărțile sale cuprind poante, mai bine zis anecdote, reportaje din viață."
Opera
Desertaciunea desertaciunilor, versuri, 1918;
Doua ceasuri fericite, brosura, 1922;
Manastirea Caldarusani, Bucuresti, 1924;
Pentru vizitatorii manastirilor, ghid, Bucuresti, 1924;
