Ediția 1962-1963 a fost a 25-a ediție a Cupei României la fotbal. A fost câștigată pentru prima dată de Petrolul Ploiești după finala unui meci cu Siderurgistul Galați. Câștigătoarea ediției anterioare, Steaua București, a fost eliminată în semifinale chiar de Petrolul Ploiești.
Desfășurare
Toate meciurile, exceptând finala (care a avut loc în București) s-au jucat pe teren neutru. În șaisprezecimi au participat 32 de echipe, din care făceau parte și cele din Divizia A. Dacă după 90 de minute scorul era egal se jucau două reprize de prelungiri a câte 15 minute. Dacă după prelungiri scorul era tot egal, meciul se rejuca următoarea zi pe același stadion. Dacă și acel meci se termina tot la egalitate, în primele 90 de minute, echipa cu media de vârstă mai mică trecea mai departe. În cazul în care se consemna un rezultat de egalitate după prelungiri, atunci echipa oaspete se califica în următoarea etapă.
Șaisprezecimi
1Viitorul București a fost dizolvată în pauza de iarnă, astfel că Siderurgistul Galați s-a calificat direct în etapa următoare.
Optimi
Sferturi
2Siderurgistul Galațti a trecut mai departe datorită meidiei de vârstă mai scăzute (24,9 ani față de 26,6 ani).}}
Semifinale
Finala
Vezi și
Legături externe