Acest articol se referă la serviciul de streaming. Pentru companiile diverse legate cu acest nume și alte utilizări, vedeți Crunchyroll (dezambiguizare).
Lansat în mijlocul lui 2006 de un grup de absolvenți ai Universității Berkeley din California[7] serviciul are peste 120 de milioane de utilizatori înregistrați în întreaga lume.[8] Crunchyroll a fost anterior o filială a companiei Otter Media deținută de AT&T prin WarnerMedia, iar din 2016 până în 2018, serviciul a avut un parteneriat cu Funimation, care a fost achiziționat de Sony în 2017 și a fuzionat eventual în marcă în 2022 după achiziționarea lui Sony a Crunchyroll de la AT&T în 2021.
Crunchyroll este un membru a The Association of Japanese Animations (AJA).[9] Mascota platformei este "Crunchyroll-Hime", de asemenea cunoscută și ca "Hime", introdusă în iunie 2013.[10]
Crunchyroll oferă peste 1000 de seriale anime, mai mult de 200 de drame asiatice în peste 18 limbi și anterior a oferit peste 80 de tiluri manga ca Crunchyroll Manga, însă numărul de seriale disponibile variază în fiecare țară datorită restricțiilor de licențiere. Crunchyroll a atins un milion de abonați în 2017[11][12] și are peste 15 milioane de abonați plătiți din 2024.[6]
Prezența în România
Din 2022, Crunchyroll și Aniplex of America distribuie filme în cinematografele românești în parteneriat cu POM Anime și cu distribuitorul român InterCom FIlm.
Crunchyroll a început ca un serviciu de piratat cu subtitrări realizate de fani.[31]
În 2008, Crunchyroll a asigurat o investiție de capital de 4.05 milioane de dolari de la firma de capital de risc Venrock.[32] Această investiție a fost criticată de distribuitorii și licențiatorii Bandai Entertainment și Funimation.[33] Pe 9 ianuarie 2009, Crunchyroll a început eliminarea materialelor ilegale de pe site și adăugarea serialelor licențiate.[34] Pe 30 octombrie 2013 Crunchyroll a început distribuirea a 12 titluri manga prin Crunchyroll Manga.[35]
Proprietatea lui The Chernin Group
Pe 2 decembrie 2013, The Chernin Group a anunțat că a achiziționat majoritatea acțiunilor pentru 100 milioane de dolari.[36]
Pe 22 aprilie 2014, AT&T și The Chernin Group au anunțat formarea unei companii mixte pentru a obține, a investi și a lansa servicii over-the-top. Ambele companii au investit 500 milioane de dolari în finanțare.[37] Noua companie a fost numită Otter Media și a devenit proprietarul majoritar al lui Crunchyroll. Pe 3 august 2015, Otter Media a dezvăluit Ellation, o companie pentru serviciile de streaming deținute, incluzând VRV și Crunchyroll.[38]
Propietatea lui AT&T/WarnerMedia și producții interne
În ianuarie 2018, Otter Media a achiziționat restul de 20% din acțiuni ale companiei Crunchyroll de la TV Tokyo și alți investitori.[39] În august 2018, AT&T a achiziționat restul companiei Otter Media de la The Chernin Group. În august 2018, serviciul a anunțat începutul producerii conținutului original de către Ellation Studios.[40]
Pe 4 martie 2019 s-a anunțat că Otter Media va fi parte din Warner Bros. datorită eforturilor de reorganizare. Ca rezultat, Crunchyroll a difuzat anime pe canalul Adult Swim sub brandul Toonami.[41] După o reorganizare ulterioară în mai 2019 Crunchyroll a fost mutat sub brandul WarnerMedia Entertainment.[42]
Pe 6 septembrie 2019, Crunchyroll a anunțat că au devenit investitorul principal în Viz Media Europe. [43] Mai târziu a fost rebranduit în Crunchyroll EMEA, cu foste branduri Viz Media Europe devenind parte din brandul Crunchyroll.[44]
Proprietatea lui Sony
Pe 9 decembrie 2020, Funimation și proprietarul lui, Sony au anunțat că au ajuns la o înțelegere cu AT&T pentru a achiziționa Crunchyroll pentru aproximativ 1.175 miliarde de dolari.[45] Cu toate acestea, pe 24 martie 2021, Departamentul de Justiție al Statelor Unite și-a extins verificarea achiziției.[46]
Pe 9 august 2021, Sony a anunțat că a finalizat achiziția pentru compania Crunchyroll. Patru zile mai târziu Crunchyroll a anunțat că VRV era parte din achiziție.[47] Pe 1 martie 2022 a fost anunțat că Funimation, Wakanim și VRV vor fi alipite în Crunchyroll. În plus, Funimation Global Group LLC va fi redenumit și va fuziona cu Crunchyroll LLC.[48]
Crunchyroll Originals
Pe 25 februarie 2020, Crunchyroll a anunțat primele șapte seriale cu eticheta de Crunchyroll Originals.[49] Acestea sunt anime-uri sau alte seriale de animație care sunt coproduse sau produse direct de companie. Deși Crunchyroll coproducea de dinainte titluri anime, lista include doar seriale care au fost oficial numite Originals. După achiziția de către Sony, brandul a fost întrerupt, iar studiourile Crunchyroll de producție au fost închise.[50][51]
Seriale sub brandul „Crunchyroll Originals” au fost:
Pe 4 octombrie 2023 Sony a anunțat lansarea canalului de televiziune de streaming gratuit, Crunchyroll Channel, în Statele Unite ale Americii, printr-un parteneriat dintre Crunchyroll, LLC și Game Show Network, LLC.[56]
Platforma a fost inițial lansată pe 11 octombrie 2023 pe The Roku Channel, LG Channels și Vizo WatchFree+, iar mai târziu a devenit disponibil și pe Amazon Freevee pe 17 octombrie, și pe Pluto TV pe 5 februarie 2024.[57][58] Primele seriale difuzate au fost episoade dublate în engleză din: Horimiya,Ranking of Kings,Moriarty the Patriot,Psycho-Pass,Arifureta: From Commonplace to World’s Strongest,Sugar Apple Fairy Tale,To Your Eternity,Code Geass.[59]
Crunchyroll Anime Awards sunt premii anuale oferite anime-urilor din anul precedent. Crunchyroll alege douăzeci de judecători care după creează o listă cu șase seriale nominalizate din fiecare categorie. Această listă devine publică și lumea votează câștigătorii.[62]
Crunchyroll Expo
Crunchyroll Expo (CRX) este o convenție anime care se ține anual în San Jose, California din 2017. Crunchyroll a ținut o expoziție în Australia în 2022.[63] Pe 2 februarie 2023, la șase luni după ce a anunțat datele și locația, Crunchyroll a dezvăluit că evenimentul său principal din 2023, care urma să aibă loc în San Jose, va fi anulat pentru a "se concentra pe participarea la o listă în creștere de expoziții și festivaluri din întreaga lume".[64] Din acea zi evenimentul nu s-a mai ținut.
Crunchyroll Game Vault
Crunchyroll Game Vault este o bibliotecă de jocuri video mobile, introdusă pe 7 noiembrie 2023, pentru abonați.[65] Primele jocuri introduse sunt: Captain Velvet Meteor: The Jump+ Dimensions,River City Girls,Wolfstride,Behind the Frame: The Finest Scenery și Inbento.
Note
^ abCrunchyroll, LLC operează dar nu deține direct marca eponimă de platformă de streaming. În schimb, atât compania cât și serviciul sunt deținute printr-un parteneriat între Sony Pictures Entertainment și Sony Music Entertainment Japan (prin Aniplex).