Numele binomial a fost determinat drept Cortinarius dibaphus de renumitul savant suedez Elias Magnus Fries în lucrarea sa Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum din 1838,[6] fiind numele curent valabil (2021).
Taxoni obligatori sunt Gomphos dibaphus al micologului german Otto Kuntze din 1898[7] și cel al compatriotului său Ricken din 1915, anume Phlegmacium dibaphum,[8] ambii bazând pe descrierea lui Fries.
În 2022, micologii finlandezi Tuula Niskanen și Kare Liimatainen au propagat mutarea speciei la genul Calonarius, creat de ei, sub termenul Calonarius dibaphus.[9]
Toate celelalte încercări de redenumire precum variațiile descrise sunt acceptate drept sinonime.
Epitetul specific este derivat din cuvântul latin(latinădibaphus= colorat dublu, învăluit purpuriu),[10] datorită coloritului.
Pălăria: cărnoasă și compactă are un diametru între 5 și 10 (12 cm), este la început boltită emisferic cu marginea răsucită înspre interior, ulterior convexă, în vârstă aplatizată, ocazional deprimată în centru cu marginea mai mult sau mai puțin ondulată. Cuticula netedă, cu fibre încarnate radiale, este la ariditate mat-mătăsoasă, dar la umezeală foarte vâscoasă. Coloritul, în tinerețe roz-violaceu, tinde să pălească cu timpul, fiind mai întâi carneu sau ocru cu o bordură roz-violacee și în sfârșit complet ocru cu mijlocul ocru-brun.
Lamelele: sunt subțiri, aglomerate, intercalate cu lameluțe de lungime diferită, parțial bifurcate precum aderate slab bombat la picior, fiind acoperite în tinerețe de o cortină albă, formată din fibre foarte fine ca păienjeniș. Coloritul la început slab violet-cenușiu, devine cu timpul gri-liliachiu, brun-violaceu și în sfârșit ruginiu. Muchiile mai deschise și netede devin cu avansarea în vârstă larg crenate.
Piciorul: de 6-8 (10) cm lungime și 1-2,5 cm (la bază până la 4 cm) grosime este tare și destul de gros, plin pe dinăuntru, cilindric până slab clavat care se termină cu un bulb mare mai mult sau mai puțin mărginit. Coaja cu fibrile longitudinale este în treimea superioară liliachie și crem-ocracee spre jos, dar poate să fie și complet liliachie, decolorându-se cu timpul brun-ocru. Nu prezintă un inel.
Carnea: este compactă, fermă, albă, în apropierea cuticulei și cojii tijei liliachie, decolorându-se la exemplare mai bătrâne alb-gălbui. Nu schimbă culoarea după tăiere sau în cazul unei leziuni. Mirosul este neplăcut, puțin pământos și mucegăit, gustul fiind destul de amar.
Caracteristici microscopice: are spori colorați ocru-gălbui, în formă de migdale, în rest granulați negru pe suprafață care măsoară 8-10 x 6-7 microni. Pulberea lor este ruginie. Basidiile clavate poartă 4 sterigme fiecare și măsoară 30-35 x 8-10 microni. Cistidele (elemente sterile situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) în formă de măciucă sunt de o dimensiune similară.[11]
Reacții chimice: carnea se decolorează cu hidroxid de potasiu de 30% roșiatic, iar cuticula roz.[12]
^Robert Henry: „Cortinarius dibaphus var. nemorosus”, în: „Bullettin trimestrielle de la Société mycologique de France”, vol. 102, nr. 1, Paris 1986, p. 93
^Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 370-371 - 3, ISBN 978-3-440-14530-2
^Elias Fries: „Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum”, Editura Typographia Academica, Uppsala 1836-1838, p. 266 [1]
^Otto Kuntze: „Revisio generum plantarum”, vol. 2, Editura Arthur Felix, Leipzig 1891, p. 853
^Adalbert Ricken: „Die Blätterpilze (Agaricaceae) Deutschlands und der angrenzenden Länder, besonders Oesterreichs und der Schweiz”, vol. 1, Editura Theodor Oswald Weigel, Leipzig 1915, p. 132
^Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 214-217, ISBN 88-85013-46-5
^Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 160-161, ISBN 88-85013-37-6
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 178-179, ISBN 3-405-12081-0
^Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 215-216, ISBN 88-85013-37-6
Bibliografie
Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
Analele Științifice Ale Universității „Al. I. Cuza” din Iași: „Biologie vegetală, serie nouă, secțiunea IIa, vol. 44-45, Editura Universității „Al. I. Cuza”, Iași 1998
Roberto Lotina Benguria: „Mil setas ibéricas, Editura Bizkaiko foru Alundia = Diputación Foral de Vizcaya, Bilbao 1985, ISBN: 978-84505-1806-1
Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
Markus Flück: „Welcher Pilz ist das?”, Editura Franckh-Kosmos Verlags-GmbH & Co. KG, Stuttgart 2009, ISBN 978-3-440-11561-9
Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Verbreitungsatlas der Großpilze Deutschlands (West)“, Editura Ulmer, Stuttgart 1991, ISBN 3-8001-3536-1
Marcel Locquin: „Petite flore des champignons de France: Agarics, bolets, clavaires”, Editura Presses universitaires de France, Paris 1956
Meinhard Michael Moser în Helmut Gams: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
Giuseppe Pace: „Mushrooms of the World”, Editura Firefly Books Ltd., Richmond Hill, Ontario 1998, ISBN: 978-15520-9212-5
Carleton Rea: „British Basidiomycetae: A handbook to the larger British fungi”, Editura Cambridge University Press, Cambridge 1922
_(38341824721).jpg)
.jpg)
.jpg)
