ro Consiliul Uniunii Europene

A nu se confunda cu Consiliul European sau cu Consiliul Europei, o organizație independentă de UE.

Consiliul Uniunii Europene


Înființare	1992 (Tratatul de la Maastricht)^[1]
Tip	Cameră superioară (parte a puterii legislative)
Scop/Misiune	stabilirea legislației UE prin procedura de co-decizie cu Parlamentul European
Sediu	Justus Lipsius, Bruxelles, Belgia
Limbi oficiale	24 limbi oficiale ale UE
Președinție	Belgia, de la 1 ianuarie 2024
Secretar general	Thérèse Blanchet[*], de la 1 noiembrie 2022
Membri	27 (reprezentanți ai statelor UE)
Sistem de vot	Majoritate dublă sau unanimitate
consilium.europa.eu
Fostul nume	Consiliul Comunității Economice Europene
Modifică date / text

Consiliul Uniunii Europene (uneori denumit și Consiliul sau Consiliul de Miniștri) este un organism parte a legislativului Uniunii Europene (UE) reprezentând guvernele statelor membre, celălalt organism este Parlamentul European.^[2]

Componența

Articol principal: Președinția Consiliului Uniunii Europene

Consiliul este compus în diferite componențe din 27 de miniștri naționali (unul din fiecare stat). Componența exactă depinde de domeniile în discuție, de exemplu, atunci când se discută politici referitoare la agricultură, Consiliul este format din cei 27 de miniștri care au în portofoliu și domeniul agriculturii. Președinția Consiliului este rotativă între toate statele membre, iar mandatul fiecărei președinții durează 6 luni, mandat care este deținut de ministerul relevant pentru fiecare întâlnire în parte.^[3] Continuitatea dintre președinții este asigurată de un acord între trei prezidenții consecutive, cunoscută ca triumviratul prezidențial și împărțirea programelor politice. Consiliul Afacerilor Externe (format din miniștrii de externe a statelor membre) este totuși condus de Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate. Consiliul este administrat de un Secretariat General al Consiliului. Deciziile sunt luate cu majoritate calificată în cele mai multe domenii, cu unanimitate în altele. De obicei, atunci când operează unanimitatea este necesară și consultarea Parlamentului European. Cu toate acestea, în majoritatea domeniilor se aplică procedura legislativă ordinară, această procedură reprezintă că Parlamentul European și Consiliul împart în mod egal puterile legislative și bugetare, însemnând că ambele trebuie să își dea acordul pentru ca o propunere legislativă să fie adoptată. În anumite domenii limitate, Consiliul poate iniția legislație europeană de unul singur.

Consiliul Uniunii Europene își are ca prim loc de întâlnire sediul de la Bruxelles, iar ca al doilea loc, Strasbourg.

Puteri și îndatoriri

Consiliul joacă un rol-cheie în domeniile de integrare europeană în care procesul decizional are loc la nivel interguvernamental. Pe baza dispozițiilor Tratatului de la Maastricht, putem spune că Consiliul este cel mai competent în problemele care pot fi atribuite celui de-al doilea și celui de-al treilea pilon al integrării europene (o politică externă și de securitate comună și o cooperare pe probleme interne). În același timp, Consiliul UE face parte din corpul instituțiilor legislative ale Uniunii Europene. Unii cercetători (S. Hicks) văd Consiliul de Miniștri ca superioară în sistemul politic al Uniunii Europene. De fapt, orice act juridic al Uniunii Europene trebuie aprobat de Consiliu, însă o serie de acte juridice, precum și bugetul Uniunii Europene fac obiectul unei decizii comune a Consiliului și a Parlamentului European.

Sistemul de vot

Începând cu 1 iulie 2013 pragul majorității calificate este atins odată ce sunt îndeplinite trei condiții:

cel puțin 15 (sau 18, dacă propunerea nu a fost făcută de către comisie) țări se pronunță în favoarea adoptării propunerii
cel puțin 260 de voturi sunt pentru adoptarea propunerii, din 352 de voturi
cel puțin 313,6 milioane de oameni sunt reprezentați de țările care au votat pentru adoptarea propunerii

29 voturi: Franța, Germania, Italia și Regatul Unit.
27 voturi: Spania și Polonia.
14 voturi: România.
13 voturi: Țările de Jos.
12 voturi: Belgia, Cehia, Grecia, Ungaria și Portugalia.

10 voturi: Austria, Bulgaria și Suedia.
7 voturi: Danemarca, Finlanda, Irlanda, Lituania, Slovacia și Croația.
4 voturi: Cipru, Estonia, Letonia, Luxemburg și Slovenia.
3 voturi: Malta.

Începând cu 1 noiembrie 2014 majoritatea calificată se definește ca fiind egală cu cel puțin 55% din membrii Consiliului, cuprinzând cel puțin cincisprezece dintre aceștia și reprezentând state membre care întrunesc cel puțin 65% din populația Uniunii.^[4]

Note

^ EUR-Lex. „Tratatul de la Maastricht privind Uniunea Europeană”. Access to European Union law. Accesat în 13 aprilie 2017.
^ Diego Varela (2008) Guvernarea Uniunii Europene, Iasi: Editura Institutul European.
^ „Consiliul Uniunii Europene”, Uniunea Europeană, 16 iunie 2016, accesat în 21 martie 2019 Text " Uniunea Europeană" ignorat (ajutor)
^ Articolul 16 paragraful 4 al Tratatului privind Uniunea Europeană http://www.ecb.int/ecb/legal/pdf/fxac08115roc_002.pdf

Vezi și

Consiliul European

Legături externe

ro Situl web oficial al instituției Arhivat în 2 septembrie 2008, la Wayback Machine.

[1] EUR-Lex. „Tratatul de la Maastricht privind Uniunea Europeană”. Access to European Union law. Accesat în 13 aprilie 2017.

[2] Diego Varela (2008) Guvernarea Uniunii Europene, Iasi: Editura Institutul European.

[Uniunea_Europeană_2016-06-16-3] „Consiliul Uniunii Europene”, Uniunea Europeană, 16 iunie 2016, accesat în 21 martie 2019 Text " Uniunea Europeană" ignorat (ajutor)

[4] Articolul 16 paragraful 4 al Tratatului privind Uniunea Europeană http://www.ecb.int/ecb/legal/pdf/fxac08115roc_002.pdf

[1]

[2]

[3]

[4]

Consiliul Uniunii Europene