Complexul Energetic RovinariComplexul Energetic Rovinari este o companie de stat producătoare de energie electrică și termică, pe bază de lignit. Compania a fost înființată la 1 aprilie 2004, prin fuziunea unității de producere a energiei Electrocentrale Rovinari (pe atunci parte a Termoelectrica) cu minele de lignit Rovinari, Tismana și Pinoasa, deținute anterior de Compania Națională a Lignitului Oltenia[1]. Termocentrala Rovinari are o putere instalată de 990 MW, formată din blocurile energetice nr. 4, 5 și 6, puse în funcțiune în perioada 1976 – 1979. Acționarul majoritar al companiei este Ministerul Economiei. Complexul Energetic Rovinari este între cele mai poluante 4 centrale energetice din România, contribuind la poluarea din Europa.[2] În data de 1 iunie 2023 grupul energetic nr. 3 a fost retras definitiv din operare. Instalația de desulfurare aferentă acestui grup va fi utilizată pentru racordarea grupului nr. 5, aflat în modernizare, capacitatea grupului nr. 3 urmând a fi înlocuită cu proiecte fotovoltaice.[3] Complexul Rovinari va închide treptat toate grupurile energetice pana în 2030. Număr de angajați în 2009: 3.878[4] Cifra de afaceri în 2008: 259,6 milioane euro[5] Producția de electricitateÎn 2008, Complexul Energetic Rovinari a produs o cantitate de 5,9 TWh energie electrică[6]. Producția de energie electrică a început în iunie 1972, când a livrat 0,6 TWh în Sistemul Energetic Național[7]. În 1973, a livrat 1,6 TWh[7]. De atunci producția a crescut treptat, ajungând la 5 TWh în 1989[7]. Din 1989 și până în prezent, cea mai mică producție a fost în 1991, cu 2,5 TWh și cea mai mare în 2006 cu 6,9 TWh[7]. Producția pe ani, în TWh:
ModernizareaÎn august 2010 a fost inaugurată o investițe de mediu de 160 de milioane de lei (35,4 milioane euro) în cadrul Complexului Energetic Rovinari[14][15]. Instalația pusă în funcțiune, respectiv de transport și depozitare a zgurii și a cenușii, face parte din investițiile necesitate pentru ca termocentrala Rovinari să poată funcționa și în anii următori, în conformitate cu normele de mediu europene[14]. În prezent se construiește și instalația de desulfurare, foarte importantă pentru atingerea normelor de mediu, care va fi funcțională abia în 2011[14]. Planul de extindere cu un nou bloc energetic nr. 7 inițial de 500MW și mai apoi 600MW executate de China Huadian Engineering[16] a fost anulat.[17] Vezi șiNote
Legături externe
|
Portal di Ensiklopedia Dunia