Brigita a SuedieiAcest articol se referă la o sfântă suedeză. Pentru o sfântă irlandeză, vedeți Brigita de Kildare.
Sfânta Brigita (n. 1303, Finstad, d. 23 iulie 1373, Roma) a fost o călugăriță suedeză, întemeietoare de ordin călugăresc, sfântă. ViațaS-a născut în Suedia, la Finstad, în apropiere de Uppsala, în anul 1303, într-o familie de nobili (Folkunger). Căsătorită de timpuriu cu nobilul Ulf Gudmarsson, a avut opt copii (dintre care Sf. Ecaterina a Suediei), pe care i-a educat foarte bine. A intrat în Ordinul al treilea al Sfântului Francisc, iar după moartea soțului, pe care l-a iubit foarte mult, a dus o viață ascetică, rămânând totuși în mijlocul lumii. Cu ajutorul regelui Suediei a întemeiat apoi, în 1346, la Vadstena, un Ordin călugăresc (al "Brigitinelor"), numit și "Ordinul Răscumpărătorului", deoarece se spune că Isus Cristos însuși i-ar fi dictat, cuvânt cu cuvânt, Sfintei Brigita, regula noului ordin și indicațiile pentru construcția bisericii. Noul ordin a avut mare importanță în viața religioasă și literară a țărilor nordice. Ultimii 24 de ani ai vieții și i-a petrecut la Roma, unde a dat tuturor un exemplu strălucit de virtute, s-a străduit să reformeze Biserica și a încercat (fără succes) să obțină întoarcerea Papilor de la Avignon la Roma. A întemeiat aici un cămin pentru studenți și pelerini suedezi. A murit la Roma în anul 1373 la întoarcerea dintr-o călătorie în Țara Sfântă.[10] OperaSf. Brigita a scris multe lucrări în care și-a descris experiența mistică, pe care o avea din tinerețe:
Ediții
CultA fost canonizată în 1391 de papa Bonifaciu al IX-lea. Este sărbătorită în Biserica Catolică la 23 iulie. Note
Bibliografie
Legături externe
|
Portal di Ensiklopedia Dunia