Boletus regius (Julius Vincenz von Krombholz, 1832), sin.Butyriboletus regius, (Julius Vincenz von Krombholz, 1832 ex David Arora & J.L.Frank, 2014), este o specie de ciuperci comestibile, devenită foarte rară, din încrengătura Basidiomycota în familia Boletaceae și de genul Boletus,[1] cunoscută în România, Basarabia și Bucovina de Nord sub numele hrib regal,[2] sau hrib domnesc[3] sau mitărci de făget.[4] Acest burete coabitează, fiind un simbiont micoriza (formând micorize pe rădăcinile de arbori). El poate fi găsit în păduri de foioase și mixte, în primul rând pe lângă fagi, dar de asemenea sub stejari, crescând de la câmpie la deal, dar nu în regiuni montane, solitar sau în grupuri mici pe sol calcaros, preferând zone mai călduroase. Timpul apariției este din (iunie) iulie până în septembrie (octombrie).[5][6]
Pălăria: are un diametru de 6-15 cm, fiind compactă și cărnoasă. La început semisferică cu marginea răsfrântă în jos, devine la maturitate boltită, întinzându-se la bătrânețe în formă de pernă și căpătând adesea rupturi. Cuticula este în tinerețe catifelată, mai târziu netedă, goală și lucioasă, niciodată lipicioasă care se poate decoji numai foarte greu. Coloritul tinde de la mai rar galben-verzui și galben-maroniu peste roz, slab purpuriu până la roșu ca sângele sau brun-roșcat, având la bătrânețe mereu un aspect roz-lila.
Tuburile și porii: sunt lungi (1-3 cm), slab aderate până libere la picior, în stadiu avansat bombate, fiind colorate galben-auriu, la bătrânețe măsliniu. Porii sunt înguști și rotunjor-unghiulari, pentru lung timp de culoare aurie, devenind în vârstă măslinii ca tuburile. Nu se decolorează la atingere.
Piciorul: are o lungime de 6 până la 12 cm și o grosime de 3 până la 6 cm. Litigiul este plin, compact, tare, mai întâi ovoidal, apoi în formă de măciucă, mai larg la bază. El este galben-auriu, în partea de sus cu nuanțe de carmin precum adesea fin reticulat. Tija nu schimbă culoarea la atingere.
Carnea: este groasă, compactă, tare și de colorit inițial albicios, dar repede palid gălbui, sub cuticulă roșiatic, care nu se decolorează după tăiere sau o leziune. Mirosul este plăcut ca de ciuperci, gustul fiind savuros, amintind de nuci.
Caracteristici microscopice: Sporii sunt elipsoidali până îngust fusiformi, hialini (translucizi) și au o mărime de 12-17 x 4-5 microni. Pulberea lor este brun-măslinie.[5][6]
Reacții chimice: Carnea buretelui se colorează cu acid sulfuric mai intensiv galben și tot buretele cu Hidroxid de potasiu mai întâi galben-maroniu, devenind apoi murdar-tulbur, arătând cu turnesol un caracter acid.[7][8]
Bureții proaspeți pot fi pregătiți, asemănător hribului de vară Boletus aestivalis, ca ciulama, de asemenea împreună cu alte ciuperci de pădure ori adăugați la un sos de carne de vită sau vânat.[27][28] Mai departe, ei pot fi tăiați felii și congelați. De asemenea este posibilă, după tăierea în felii, uscarea, bureții devenind după împuiere mai savuroși și gustoși. Excelenți sunt preparați ca Duxelles, un fel de zacuscă.[29][30]
^Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 504, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO 3
^ abBruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 468-477, ISBN 3-405-12081-0
^ abHans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 78-79, ISBN 978-3-440-14530-2
^Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 55, ISBN 3-85502-0450
^Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 4-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1978, p. 68
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 476-477, ISBN 3-405-12116-7
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 492-493, ISBN 3-405-12081-0
^Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze: in Farbfotos”, Editura AT-Verlag, Aarau - Stuttgart 1993, p. 76, ISBN 978-3-855-02503-9
^Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 116, ISBN 3-426-00312-0
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 507, ISBN 3-405-12116-7
^Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 89, 92
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 426-427, ISBN 3-405-12124-8
^Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 92-93
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 500-501, ISBN 3-405-11774-7
Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
Rolf Singer: „Die Pilze Mitteleuropas”, vol. 5 și 6: „Die Röhrlinge, părțile 1 și 2”, Editura Justus Klinkhardt, Bad Heilbrunn 1965-1967
.JPG)
.jpg)
_crop.jpg)
