Azotat de beriliu

Azotat de beriliu
Denumiri
Alte denumiri	Nitrat de beriliu, diazotat de beriliu, dinitrat de beriliu
Identificare
SMILES [Be+2].[N+](=O)([O-])[O-].[N+](=O)([O-])[O-][3]
Număr CAS	13597-99-4 [2]
PubChem CID	3386529 26126, 3386529
Informații generale
Formulă chimică	Be(NO3)2
Aspect	pudră de culoare albă cu tente galbene [2]
Masă molară	132,988 g/mol [1]
Proprietăți
Densitate	1,56 g/cm^3
Punct de topire	60 °C
Punct de fierbere	100 °C (se descompune)
Solubilitate	greu solubil în apă
Miros	inodor
Sunt folosite unitățile SI și condițiile de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.
Modifică date / text

Azotatul de beriliu este o sare a beriliului cu acidul azotic, cu formula chimică Be(NO₃)₂. Este utilizat ca sursă de ioni de beriliu și ca reactiv de laborator.[1]

Hazard

Azotatul de beriliu este un compus toxic,[4] ca toate substanțele ce conțin beriliu în moleculă. Încălzit, acest azotat dă un fum care este toxic și iritant pentru căile respiratorii. În plus, când este expusă o mare cantitate pe termen scurt, poate apărea pneumopatia, deși primele simptome se manifestă abia peste trei zile.[4]

Preparare

Azotatul de beriliu poate fi preparat prin combinarea hidroxidului de beriliu cu acidul azotic.[5]

${\displaystyle \mathrm {Be(OH)_{2}+2\ HNO_{3}\longrightarrow Be(NO_{3})_{2}+2\ H_{2}O} }$

O altă metodă de preparare este prin reacția din clorură de beriliu și tetraoxid de azot într-o soluție de acetat de etil, după reacția:[6]

${\displaystyle \mathrm {BeCl_{2}+4\ N_{2}O_{4}\longrightarrow Be(NO_{3})_{2}\cdot 2N_{2}O_{4}+2\ NOCl} }$

${\displaystyle \mathrm {Be(NO_{3})_{2}\cdot 2N_{2}O_{4}\longrightarrow Be(NO_{3})_{2}+2\ N_{2}O_{4}} }$

Există și alte procedee de obținere:

${\displaystyle \mathrm {BeO+2\ HNO_{3}\longrightarrow \ Be(NO_{3})_{2}+H_{2}O} }$

${\displaystyle \mathrm {Be(OH)_{2}+2\ HNO_{3}\longrightarrow \ Be(NO_{3})_{2}+2H_{2}O} }$

${\displaystyle \mathrm {BeSO_{4}+Ba(NO_{3})_{2}\longrightarrow \ Be(NO_{3})_{2}+BaSO_{4}} }$

Proprietăți chimice

În general, azotatul de beriliu împarte aceeași proprietăți chimice cu azotații. În reacție cu carbonații și cu sulfurile metalelor alcaline se formează hidroxidul de beriliu:

${\displaystyle \mathrm {Be(NO_{3})_{2}+Na_{2}S+2\ H_{2}O\longrightarrow \ Be(OH)_{2}+H_{2}S+2\ NaNO_{3}} }$

${\displaystyle \mathrm {Be(NO_{3})_{2}+Na_{2}CO_{3}+H_{2}O\longrightarrow \ Be(OH)_{2}+CO_{2}+2\ NaNO_{3}} }$

În soluții apoase, este parțial hidrolizat:

${\displaystyle \mathrm {Be(NO_{3})_{2}+H_{2}O\longleftrightarrow \ Be(OH)NO_{3}+HNO_{3}} }$

Descompunerea termică a azotatului de beriliu are loc la aproximativ 1000 °C, în urma reacției de descompunere formându-se oxid de beriliu, dioxid de azot și oxigen:

${\displaystyle \mathrm {Be(NO_{3})_{2}\longrightarrow \ BeO+2\ NO_{2}+O_{2}} }$

Referințe

1. ^ Beryllium nitrate:AMERICAN ELEMENTS Accesat la data de 30 aprilie 2012
2. ^ PDF Accesat la 30 aprilie 2012
3. „Azotat de beriliu”, 13597-99-4 (în engleză), PubChem, accesat în 14 octombrie 2016 
4. ^ „Beryllium Nitrate (ICSC)”. IPCS INCHEM. Accesat în 30 aprilie 2012. 
5. Walsh, Kenneth (2009). Beryllium chemistry and processing. ASM International. pp. 121–122. ISBN 9780871707215. Accesat în 3 ianuarie 2011. 
6. Brauer, Georg - Handbuch Der Präparativen Anorganischen Chemie Band 2, S.897;ISBN 3-432-87813-3.