Azotatul de beriliu este o sare a beriliului cu acidul azotic, cu formula chimică Be(NO3)2. Este utilizat ca sursă de ioni de beriliu și ca reactiv de laborator.[1]
Hazard
Azotatul de beriliu este un compus toxic,[4] ca toate substanțele ce conțin beriliu în moleculă. Încălzit, acest azotat dă un fum care este toxic și iritant pentru căile respiratorii. În plus, când este expusă o mare cantitate pe termen scurt, poate apărea pneumopatia, deși primele simptome se manifestă abia peste trei zile.[4]
Preparare
Azotatul de beriliu poate fi preparat prin combinarea hidroxidului de beriliu cu acidul azotic.[5]
![{\displaystyle \mathrm {Be(OH)_{2}+2\ HNO_{3}\longrightarrow Be(NO_{3})_{2}+2\ H_{2}O} }](https://wikimedia.org/api/rest_v1/media/math/render/svg/35aba67123f6b84537a2e8d2a27732f3768127da)
O altă metodă de preparare este prin reacția din clorură de beriliu și tetraoxid de azot într-o soluție de acetat de etil, după reacția:[6]
![{\displaystyle \mathrm {BeCl_{2}+4\ N_{2}O_{4}\longrightarrow Be(NO_{3})_{2}\cdot 2N_{2}O_{4}+2\ NOCl} }](https://wikimedia.org/api/rest_v1/media/math/render/svg/bdb37653a724035b457f3eca5d9d62de2147b2c9)
![{\displaystyle \mathrm {Be(NO_{3})_{2}\cdot 2N_{2}O_{4}\longrightarrow Be(NO_{3})_{2}+2\ N_{2}O_{4}} }](https://wikimedia.org/api/rest_v1/media/math/render/svg/38cff9db07303d063be6454bc55f6e1c850d9057)
Există și alte procedee de obținere:
![{\displaystyle \mathrm {BeO+2\ HNO_{3}\longrightarrow \ Be(NO_{3})_{2}+H_{2}O} }](https://wikimedia.org/api/rest_v1/media/math/render/svg/095e287719066f81b687c6c5fc01fc1a30bc5725)
![{\displaystyle \mathrm {Be(OH)_{2}+2\ HNO_{3}\longrightarrow \ Be(NO_{3})_{2}+2H_{2}O} }](https://wikimedia.org/api/rest_v1/media/math/render/svg/3a312230080be5a48e226fbc1060b05540e30be6)
![{\displaystyle \mathrm {BeSO_{4}+Ba(NO_{3})_{2}\longrightarrow \ Be(NO_{3})_{2}+BaSO_{4}} }](https://wikimedia.org/api/rest_v1/media/math/render/svg/82d71de6c9f04caff32edca4889d4e174acfbe81)
Proprietăți chimice
În general, azotatul de beriliu împarte aceeași proprietăți chimice cu azotații. În reacție cu carbonații și cu sulfurile metalelor alcaline se formează hidroxidul de beriliu:
![{\displaystyle \mathrm {Be(NO_{3})_{2}+Na_{2}S+2\ H_{2}O\longrightarrow \ Be(OH)_{2}+H_{2}S+2\ NaNO_{3}} }](https://wikimedia.org/api/rest_v1/media/math/render/svg/b46b2fb684378aea4c1d41012279332b7cb3e4da)
![{\displaystyle \mathrm {Be(NO_{3})_{2}+Na_{2}CO_{3}+H_{2}O\longrightarrow \ Be(OH)_{2}+CO_{2}+2\ NaNO_{3}} }](https://wikimedia.org/api/rest_v1/media/math/render/svg/f7dc9beb2c594c5bb2c4941f33e9e205e888f94b)
În soluții apoase, este parțial hidrolizat:
![{\displaystyle \mathrm {Be(NO_{3})_{2}+H_{2}O\longleftrightarrow \ Be(OH)NO_{3}+HNO_{3}} }](https://wikimedia.org/api/rest_v1/media/math/render/svg/f46312351a539e143dc599e754200024bb24903f)
Descompunerea termică a azotatului de beriliu are loc la aproximativ 1000 °C, în urma reacției de descompunere formându-se oxid de beriliu, dioxid de azot și oxigen:
![{\displaystyle \mathrm {Be(NO_{3})_{2}\longrightarrow \ BeO+2\ NO_{2}+O_{2}} }](https://wikimedia.org/api/rest_v1/media/math/render/svg/34b1f8388f7e4eeab0681d36d37a65c8cce4c9da)
Referințe