Diagrama lui Kepler a elementelor orbitale. Fperiapsă, Hapoapsă, linia roșie dintre ele este linia apsidelor.
Apside (la singular: apsidă), în astronomie, desemnează două puncte extreme ale orbitei unui corp ceresc pentru care distanța este minimă (apsidă inferioară, sau periapsidă ori periapsă) sau maximă (apsidă superioară, sau apoapsidă ori apoapsă) în raport cu focarul acestei orbite.
La singular, cuvântul se folosește mult mai rar, pentru a desemna unul sau celălalt dintre cele două puncte.
Linia care leagă periapsida și apoapsida unei orbite date este numită linia apsidelor sau linia apsidială. Cea mai lungă linie care unește cele două puncte cele mai îndepărtate este axa principală a apsidei sau axa majoră.
Altă explicație și etimologie
Noul dicționar universal al limbii române (2007) dă explicația următoare: „apsidă, apside f. fiecare din extremitățile axei mari a orbitei unui corp ceresc. [Din fr. apside, lat. apsida]”.[1]
Terminologie
În cazul unei stele și al principalelor obiecte din sistemul solar, un termen specializat înrudit, care poate fi folosit, este indicat în tabelul de mai jos. Numele acestor puncte depinde de corpul ceresc de referință; ele sunt formate folosindu-se de rădăcina greacă a denumirii acelui corp, care este în general numele unei zetăți.
Termenii perilună sau apolună (pentru satelitul natural al unei luni), perijov sau apojov (pentru un satelit al lui Jupiter) trebuie evitați.
Uneori sunt întâlniți termenii pericynthe sau apocynthe în cazul unui satelit artificial al Lunii.
Poziții relative ale apsidelor planetelor din Sistemul Solar
Cele două imagini de mai jos arată pozițiile relative ale periapsidelor (în verde) și apoapsidelor (în roșu) ale planetelor din Sistemul Solar, în epoca noastră.
Cea din stânga sus este pentru planetele din interiorul centurii de asteroizi, iar cea din dreapta jos este pentru planetele din afara centurii de asteroizi.
Poziţia relativă a periapsidelor (în verde) şi apoapsidelor (în roşu), pentru planetele din interiorul centurii de asteroizi, din Sistemul nostru Solar.Poziţia relativă a periapsidelor (în verde) şi apoapsidelor (în roşu), pentru planetele din afara centurii de asteroizi, din Sistemul nostru Solar.
Datele periheliilor și afeliilor Pământului din 2007 până în 2020
Datele și timpul periheliilor și afeliilor pentru mai mulți ani trecuți și viitori sunt listați în tabelul următor:[5]
^Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu, Noul dicționar universal al limbii române (2007).
^ abcRemarcă: Se poate nota că în termenii Apheliu, Aphermă și Aphadă, „ph” apare ca un fel de „artefact” datorat apropierii dintre elementul de compunere „apo” (cu sensul de „depărtare”), (cu apocopa lui o) și rădăcina care începe cu h. Totuși, grafia « Aph » poate fi pronunțată Af- ; poate fi considerat drept un „ph” de formație «exotică».
^Este de notat că « apheliu » poate fi considerat pronunțat corect „afeliu”, întrucât cuvântul grecesc la care se raportează este αφήλιον; pronunțarea 'ap-heliu' este considerată drept o hipercorectitudine.
^ abIoan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu
Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu, Noul dicționar universal al limbii române, Ediția a doua, Editura Litera Internațional, București - Chișinău, 2007, ISBN 978-973-675-307-7
