În teologia și eclesiologia creștină, Apostolii (greacă: ἀπειστολος, transliterat apostolos, lit. "cei care sunt trimiși"), în special cei Doisprezece Apostoli (cunoscuți și sub numele de Doisprezece ucenici sau pur și simplu cei Doisprezece) au fost discipolii primari ai lui Isus din Nazaret, figura centrală în creștinism.
În timpul vieții și al slujirii lui Isus în secolul I d.Hr., apostolii erau cei mai apropiați urmași ai săi și au devenit învățătorii primari ai mesajului Evangheliei lui Isus.
Cuvântul discipol este uneori folosit interschimbabil cu apostolul; de exemplu, Evanghelia lui Ioan nu face distincție între cei doi termeni.
Perioada creștinismului timpuriu în timpul vieții apostolilor se numește epoca apostolică. În timpul secolului I d.Hr., apostolii au înființat biserici pe teritoriile Imperiului Roman și, conform tradiției, prin Orientul Mijlociu, Africa și India.
Conform evangheliilor sinoptice, apostolii aleși de Isus din Nazaret sunt numiți și cei doisprezece apostoli. Numărul 12 are o semnificație tradițională simbolică, fiind similar cu numărul triburilor israelite din Pentateuch. Pe de altă parte, Sf. Pavel s-a intitulat „apostol” și a insistat asupra acestui titlu (Gal 1,1; 1 Cor 9,1 etc.)
Evangheliile lui Luca și Marcu amintesc faptul că Isus a ales cei 12 apostoli (Luca 6:13 și Marcu 3:14). Lista cu numele apostolilor din evanghelii, prin comparare între ele, nu corespund (ca nume) întotdeauna una cu cealaltă. Astfel de diferențe se pot observa între evangheliile lui Matei (10:2 ff) și Marcu (3:18 ff) (aici numele apostolilor corespund) cu evanghelia lui Luca (6:13 ff) unde în locul numelui lui Simon apare numele de Zelot.
În Evanghelia lui Ioan (Fapte 1:13) nu există o listă propriu-zisă (Ioan 1:45 ff, 21:2); în schimb, sunt menționate Învierea lui Isus și episoade din viețile apostolilor.
Conform istoricului din secolul al XVIII-lea Edward Gibbon, creștinii primari (jumătatea a doua a secolului II d.Hr și prima jumătate a secolului III d.Hr.) credeau ca fuseseră martirizați doar Sf. Petru, Sf. Pavel și Sf. Iacov (fiul lui Zebedei).[6] Restul martirizărilor apostolilor sau chiar toate dintre ele sunt neconfirmate istoric.[7][8]
Conform evangheliilor canonice, Maria Magdalena îndeplinește toate criteriile pentru a fi considerată apostol: a fost împreună cu Isus în timpul predicilor lui, a fost martoră la moartea și învierea lui Isus și i-a învățat pe alții evanghelia (ceilalți apostoli au aflat de la ea de învierea lui Isus, conform Evangheliei după Ioan).[10] Biblia nu susține nicăieri că Maria Magdalena ar fi fost o prostituată, acesta fiind un mit inventat de slujbașii bisericii pentru a limita rolul femeilor în biserică.[10] Maria Magdalena a fost confundată cu femeia păcătoasă care i-a spălat picioarele lui Isus, iar aceasta cu Maria, sora Martei, din Evanghelia după Ioan.[10]Papa Grigore I cel Mare a preluat aceste zvonuri, declarând-o într-o predică din secolul al VI-lea pe Maria Magdalena drept posedată de șapte demoni, păcătoasă care în cele din urmă s-a pocăit.[10] În 1969Biserica Catolică a retractat zvonul că Maria Magdalena ar fi fost o prostituată.[10] Dr. Tal Ilan consideră că Maria Magdalena a fost fondatoarea creștinismului, fiind prima persoană care a avut ideea că Isus ar fi înviat.[10]Bart Ehrman este de acord, susținând că ea a fost primul apostol și menționând printre altele titlul ei medieval apostola apostolorum.[11]
În mitologia creștină, Maria Magdalena ar fi fost posedată de șapte demoni (Luca 8:2).
^Gibbon, Edward (). „Chapter XVI. The Conduct of the Roman Government toward the Christians, from the Reign of Nero to that of Constantine”. The history of the decline and fall of the Roman empire (în engleză). II. New York: J. & J. Harper for Collins & Hanney. p. 20. 27. In the time of Tertullian and Clemens of Alexandria the glory of martyrdom was confined to St. Peter, St. Paul and St. James. It was gradually bestowed on the rest of the apostles by the more recent Greeks, who prudently selected for the theatre of their preaching and sufferings some remote country beyond the limits of the Roman empire. See Mosheim, p. 81. and Tillemont, Memoires Ecclesiastiques, tom. i. part 3.
^ abcdefBBCBible Mysteries ep. 4, "The Real Mary Magdalene", 2003
^Ehrman, Bart D. (). „18. Mary: The Residual Questions. Question Two: Was Mary the First Apostle?”. Peter, Paul, and Mary Magdalene: The Followers of Jesus in History and Legend (în engleză). USA: Oxford University Press. p. 253. ISBN0-19-530013-0. Arhivat din original la . Accesat în . Were there other women apostles? Other women who understood themselves, and were understood by others, to be commissioned by Christ in order to spread the word of his death and resurrection? We know of at least one other, one who could be thought of, in fact, as the original apostle: Mary Magdalene. Mary is called an apostle by some early Christian writers. ... Mary and the others, therefore, could be thought of as "apostles sent to the apostles," a title that Mary herself came to bear in the Middle Ages (Latin: apostola apostolorum).
_-_The_Last_Supper_(1495-1498).jpg)
