Adresă IP
Internetul este în proces de evoluție către versiunea următoare de IP, numită IPv6, care practic așteaptă un utilizator major, care să oblige folosirea acestei versiuni superioare și de către alții. Ramurile Ministerului Apărării al SUA (DoD) au anunțat că în decursul anilor 2009 - 2011 vor înceta relațiile cu furnizorii de servicii Internet care nu folosesc IPv6. IPv4![]() Adresele IPv4 au o lungime de 32 de biți (4 octeți). Fiecare adresă identifică o rețea (network) și o stație de lucru (work station) din cadrul rețelei. Notația obișnuită este obținută prin scrierea fiecărui octet în formă zecimală, separați între ei prin puncte. De exemplu, 192.168.0.1(10) este notația folosită pentru adresa 11000000.10101000.00000000.00000001(2). Clase de adreseLa începuturile Internetului, adresele IPv4 se împărțeau în 5 clase de adrese, notate de la A la E. Împărțirea se făcea în funcție de configurația binară a primului octet al adresei, astfel:
Adresele rețelelor au toți biții de stație 0 și nu pot fi folosite pentru o stație. În plus, mai există și adrese de difuzare, care au toți biții de stație 1. Pentru identificarea stațiilor se folosesc numai adresele de clasă A până la C. În plus, există două intervale de adrese de clasă A nefolosite în Internet:
Din păcate, această metodă risipea multe adrese IP, iar odată cu răspândirea Internetului a apărut pericolul epuizării spațiului de adrese. Pentru a soluționa această problemă, la începutul anilor '90 au fost concepute mai multe soluții:
Metodele de mai sus aveau rolul de a prelungi viața lui IPv4. În plus, a fost conceput și un nou protocol, IPv6. Adrese privateDispozitivele neconectate la Internet nu au nevoie de o adresă IP unică. Pentru aceste dispozitive au fost standardizate adresele private. Aceste adrese nu sunt unice la nivelul Internetului și de aceea nu sunt rutate de dispozitivele de nivel 3. În RFC 1918 au fost definite trei intervale rezervate pentru adresare privată:
Nu este obligatoriu ca fiecare bloc de adrese să fie alocat unei singure rețele. De obicei, administratorul de rețea va împărți un bloc în subrețele; de exemplu, multe rutere pentru uz personal folosesc subrețeaua 192.168.0.0 - 192.168.0.255 (192.168.0.0/24). SubrețeleAtât adresele IPv4 cât și cele IPv6 folosesc subnetarea, care constă în împărțirea adresei IP în două părți: adresa de rețea și adresa de stație. Folosind o mască de rețea, calculatorul poate determina unde să împartă adresa IP (conform standardului RFC 950). Subnetarea a apărut ca soluție pentru problema epuizării spațiului de adrese IP. Odată cu subrețelele a apărut distincția între adresarea "classfull" (care ține cont de clasele de adrese) și adresarea "classless" (care oferă suportul pentru câmpul de subrețea). În 1992 au fost introduse și mecanismele de rutare pentru adresarea classless. Aceste mecanisme vizau atât protocoalele de rutare (CIDR), cât și protocoalele rutate (VLSM). VLSMVLSM (Variable Length Subnet Mask) este un procedeu care presupune precizarea unei măști de rețea pentru fiecare adresă asociată unei interfețe. Acest lucru permitea împărțirea unei clase de adrese în mai multe rețele de dimensiuni diferite, micșorând astfel irosirea de adrese IP. De exemplu, pentru o rețea de 20 de calculatoare (stații) se puteau folosi acum doar 32 de adrese (o rețea /27), față de 256 de adrese (o rețea de clasă C, /24). CIDRCIDR (Classless InterDomain Routing) se referă la modul de reprezentare a adreselor IP în tabela de rutare și la modul de trimitere a mesajelor de actualizare. În notația CIDR, adresa IP este reținută întotdeauna împreună cu masca de rețea. De exemplu, o adresă IP de tipul 192.0.2.1, cu masca 255.255.255.0, ar fi scrisă în notația CIDR ca 192.0.2.1/24, deoarece primii 24 de biți din adresa IP indică subrețeaua. Faptul că în tabela de rutare este precizată și masca de rețea permite agregarea (unirea) rețelelor vecine, reducând dimensiunea tabelei de rutare. De exemplu, rețelele 192.0.2.0/24 și 192.0.3.0/24 vor fi reținute ca 192.0.2.0/23:[4] 192.0.2.0/24 = 11000000.00000000.00000010. / 00000000 192.0.3.0/24 = 11000000.00000000.00000011. / 00000000 ----------------------------------------------------- 192.0.2.0/23 = 11000000.00000000.0000001 / 0.00000000 IPv6
![]() IPv6 este un protocol dezvoltat pentru a înlocui IPv4 în Internet. Adresele au o lungime de 128 biți (16 octeți), ceea ce este considerat suficient pentru o perioadă îndelungată. Teoretic există 2128, sau aproximativ 3,403 × 1038 adrese unice. Lungimea mare a adresei permite împărțirea în blocuri de dimensiuni mari și implicit devine posibilă introducerea unor informații suplimentare de rutare în adresă. Windows Vista, Mac OS X, toate distribuțiile moderne de Linux[5], precum și foarte multe alte sisteme de operare includ suport "nativ" pentru acest protocol. Cu toate acestea, IPv6 nu este încă folosit pe scară largă de către furnizorii de acces și servicii Internet, numiți Internet Service Providers sau ISP. NotațieAdresele IPv6 sunt scrise de cele mai multe ori sub forma a 8 grupuri de câte 4 cifre hexazecimale, fiecare grup fiind separat de două puncte (:). De exemplu, Dacă unul sau mai multe din grupurile de 4 cifre este 0000, zerourile pot fi omise și înlocuite cu două semne două puncte(::). De exemplu, Toate adresele de mai jos sunt corecte și echivalente: 2001:0db8:0000:0000:0000:0000:1428:57ab 2001:0db8:0000:0000:0000::1428:57ab 2001:0db8:0:0:0:0:1428:57ab 2001:0db8:0:0::1428:57ab 2001:0db8::1428:57ab 2001:db8::1428:57ab Ultimii 4 octeți ai unei adrese IPv6 pot fi scriși în zecimal, folosind ca separator un punct. Această notație este folosită în adresele IPv6 compatibile IPv4 (vezi mai jos). Forma generală este Mai multe informații pot fi găsite în RFC 4291 - IP Version 6 Addressing Architecture. Adrese de rețeaAdresele de rețea IPv6 sunt scrise folosind notația CIDR. O rețea (sau subrețea) IPv6 este un grup continuu de adrese IPv6 a cărui mărime trebuie să fie putere a lui 2; primii biți ai adreselor, identici pentru toate adresele din rețea, formează prefixul rețelei. O rețea este reprezentată de prima adresă din rețea și de mărimea prefixului în biți, separate de "/". De exemplu, Deoarece un calculator poate fi văzut ca o rețea cu prefixul 128, adresele sunt câteodată urmate de /128. Adrese publiceAdrese unicastAdresele unicast IPv6 folosite pentru adresarea pe Internet trebuie să aibă prefixul 2000::/3, adică sunt cuprinse între 2000:: și 3fff:ffff:ffff:ffff:ffff:ffff:ffff:ffff. Adrese multicastAdresele multicast reprezintă modalitatea prin care un echipament poate trimite un mesaj către un grup de echipamente ce se află fie în rețeaua locală, fie în alte rețele. Spre deosebire de broadcast, multicast nu este suportat de toate echipamentele (în special de cele mai vechi) și depinde foarte mult de modul în care sunt configurate routerele ce fac legătura între rețele. Deoarece mesajele multicast au o sursă si un număr nedefinit de destinații este necesar sa se folosească la nivelul transport un protocol ce nu conține conexiuni. Ca și în cazul broadcast, multicast folosește protocolul UDP cu toate avantajele și dezavantajele sale. Ca și în cazul broadcast adresa IP a mesajului broadcast nu este adresa specifică a unui echipament, ci este o adresă IP ce are o valoare specială. Concret, este vorba de o adresă IP din clasa D. Adresele IP se împart pe clase în funcție de valoarea octetului cel mai semnificativ, conform tabelului.
În rest, trimiterea unui mesaj multicast nu diferă cu nimic față de trimiterea unui mesaj UDP unicast (către o singură destinație). Intern, pe baza clasei destinației adresei IP, sistemul determină faptul că este vorba de un mesaj multicast și determină adresa MAC destinație folosind următorul algoritm: - Primii 3 octeți (cei mai semnificativi) ai adresei MAC destinație au valoarea 01-00-5E; - Ultimii 3 octeți (cei mai puțin semnificativi) ai adresei MAC se obțin prin aplicarea măștii 7F-FF-FF peste ultimii 3 octeti (cei mai puțin semnificativi) ai adresei IP destinație. Adrese anycastAdrese privateAsemenea rezervărilor IPv4 pentru adrese private sau rețele interne închise, există și adrese IPv6 rezervate pentru spațiul privat de adresare. În IPv6, acestea se numesc Adrese Locale Unice (engleză Unique Local Addresses - ULA). RFC 4193 rezervă prefixul fc00::/7 în acest scop, împărțindu-l în 2 spații /8 cu politici implicite diferite pentru fiecare spatiu (cfm. IPv6). Adresele includ un număr aleator de 40 de biți care minimizează riscul unei coliziuni de adrese în cazul conectării a 2 spații private sau pachetele sunt rutate greșit. Proiectele inițiale (RFC 3513) foloseau alt bloc de adrese în acest scop (fec0::), denumite și adrese specifice unei locații. Din păcate definiția a ceea ce reprezintă locațiile (engleză site) a rămas neclară și politicile de adresare prost definite creau ambiguități în algoritmul de rutare. Blocul respectiv de adrese a fost abandonat și trebuie să nu mai fie utilizat în sistemele noi. Adresele ce încep cu fe80: - numite adrese link-local - sunt atribuite în zona local link. Adresele sunt generate automat de către nivelul IP al sistemului de operare pentru fiecare interfață de rețea. Aceasta asigură conectivitate la rețea automată și instantanee pentru orice host IPv6 și semnifică faptul că mai multe host-uri conectate la un hub sau switch comun au o cale de comunicare garantată prin adrese local-link. Această funcționalitate este utilizată extensiv și invizibil pentru majoritatea utilizatorilor, în nivelele inferioare ale administrării rețelelor IPv6 (Neighbor Discovery Protocol). Toate prefixele atribuite adreselor private nu sunt rutate pe Internet. Adrese localeAdrese IPv6 mapate peste IPv4Pentru a permite trecerea fără probleme de la IPv4 la IPv6, au fost imaginate diferite metode de alocare automată a unor adrese IPv6 plecând de la adrese IPv4:
În plus, mai există și prefixul Adrese statice și dinamiceNATNAT (engleză network address translation - translatarea adresei de rețea) este un procedeu prin care antetul pachetelor IP este modificat pentru a transforma adresa IP sursă sau destinație într-o alta. În prezent, cea mai frecventă utilizare pentru NAT este maparea mai multor adrese private pe o singură adresă publică. Această utilizare este cunoscută ca PAT (engleză port address translation) sau NAPT (engleză network address port translation). Note
Vezi șiLegături externe
Organizații însărcinate cu distribuirea de spații de adrese
|
Portal di Ensiklopedia Dunia