Înșelăciune

A se distinge între înșelăciune sau fraudă, ca fapte și acțiuni pedepsite penal, și înșelare sau decepție,
care este un termen general atribuit fenomenului de inducere în eroare (fie intenționat sau neintenționat).

Parte a seriei despre

Corupție

Metode

Mită • Furt • Fraudă • Deturnare de fonduri • Spălare de bani • Șantaj • Fraudă electorală • Nepotism • Favoritism • Clientelism • Trafic de influență • Conflict de interese • Abuz în serviciu • Evaziune fiscală • Paradis fiscal

Combatere

• Libertatea presei • Libertate de exprimare • Consolidarea statului de drept • Independență judiciară • Protejarea avertizorilor de integritate • Principiul subsidiarității • Reducerea birocrației • Transparență politică • Comerț electronic • E-guvernare • Privatizare • Societate civilă

Corupția din diferite țări

• România • Republica Moldova

Instituții anticorupție în România

• Direcția Națională Anticorupție • Direcția Generală Anticorupție • Agenția Națională de Integritate • DIICOT

Vezi și

• Corupție politică • Corupția în Armata Română • Scandaluri publice în România • Indicele de percepție a corupției • Transparency International

editează

Înșelăciunea sau frauda este o acțiune, pedepsită penal, caracterizată prin înșelarea cuiva mod deliberat pentru a obține un beneficiu ilegal.

Regim juridic

România

Codul penal al României incriminează Înșelăciunea (art. 244)[1] și Înșelăciunea privind asigurările (Art. 245).[2]

Cele două fapte sunt pedepsite diferit, cea din urmă fiind mai aspru pedepsită decât cea dintâi. În jurisprudență s-a sugerat de-a lungul timpului posibilitatea de corelare a sancțiunilor celor două tipuri de infracțiuni, argumentându-se apartenența lor de aceași subgrup de infracțiuni.[3]

Ca infracțiune penală

În jurisdicțiile din domeniul dreptului comun, frauda are forme diferite, unele generale (de exemplu, furtul prin pretextul fals) și unele specifice anumitor categorii de victime sau abateri (de exemplu, fraudă bancară, fraudă de asigurare, fals). Elementele de fraudă ca și crimă variază în mod similar. Elementele necesare, probabil ale celei mai generale forme de fraudă criminală, furtul prin falsă pretenție, sunt amăgirea intenționată a unei victime prin reprezentare falsă sau pretenție cu intenția de a convinge victima să se despartă de proprietate și cu victima care se desparte de proprietate pe reprezentarea sau pretenția și cu făptuitorul care intenționează să păstreze proprietatea de la victimă.[4]

Cost

Organizația tipică pierde cinci procente din veniturile sale anuale în urma fraudei, cu o pierdere medie de 160.000 USD. Fraudele comise de proprietari și directori au fost de peste nouă ori mai costisitoare decât frauda angajaților. Industriile cele mai frecvent afectate sunt sectorul bancar, producția și guvernul.[5]

Listă de farsori

• Gregor MacGregor (1786-1845) - un militar, aventurier și colonizator scoțian care a vândut proprietăți în statul imaginar Poyais.[6]

Vezi și

• Înșelăciune electronică

Note

1. http://legeaz.net/noul-cod-penal/art-244
2. http://legeaz.net/noul-cod-penal/art-245
3. Duvac, p. 30
4. „California Criminal Jury Instructions: 1804. Theft By False Pretense”. Judicial Council of California. Accesat în 27 decembrie 2013. 
5. „Report to the Nations on Occupational Fraud and Abuse”. Association of Certified Fraud Examiners. 2010. Arhivat din original la 7 iulie 2011. 
6. Cea mai mare farsă a istoriei: 3,6 miliarde de lire sterline pentru un stat imaginar Arhivat în 24 iunie 2015, la Wayback Machine., 16 mai 2015, Marius Cosmeanu, România liberă, accesat la 30 iunie 2015

Legături externe

• Țepele din vremea crizei Arhivat în 30 octombrie 2014, la Wayback Machine., 9 martie 2009, Ieșeanul